Project CARS 2 primește cu brațele deschise bolizii Ferrari

Bandai Namco Entertainment, împreună cu producătorul Slightly Mad Studios, au confirmat includerea celor mai faimoși bolizi Ferrari în Project CARS 2. Este vorba despre zece modele redate în cel mai mic detaliu, ce vor fi disponibile pe toate cele trei platforme pe care jocul va fi lansat în această toamnă: PlayStation 4, pe Xbox One și PC.

Ferrari este un adevărat simbol al sporturilor cu motor de mai bine de 80 de ani și va fi reprezentat în Project CARS 2 de o serie de modele istorice, clasice și actuale, alese cu atenție pentru a exprima cât mai bine pasiunea, tehnologia și trecutul glorios ce definesc brandul italian.

Selecția include unii dintre cei mai frumoși bolizi care s-au aliniat vreodată pe linia de start: Ferrari 330 P4 din 1967 (o fotografie a acestui automobil a fost expusă la loc de cinste în biroul lui Enzo Ferrari, după ce obținuse victoria la Daytona), Ferrari 488 GT3, Ferrari 288 GTO din 1984 (primul super-car care a atins 300km/h), Ferrari F40LM din 1989 (versiune GT capabilă de viteze de 370km/h) sau modelul de top actual – LaFerrari.

Lista completă a bolizilor Ferrari prezenti în Project CARS 2 este următoarea: 330 P4, 365 GTB4 Competizione, 288 GTO, F40 LM, F333 SP, F50 GT, Enzo, 488 GT3, 488 GTE și LaFerrari.

Project CARS 2 va fi lansat pe 22 septembrie 2017, în variante pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Project CARS 2Project CARS 2

Project CARS 2Project CARS 2

Project CARS 2Project CARS 2

Project CARS 2Project CARS 2

Project CARS 2Project CARS 2

Publicat: 04 08. 2017, 11:51
Actualizat: 04 08. 2017, 11:52