Project CARS 2 are dată de lansare!

Bandai Namco Entertainment și Slightly Mad Studios au anunțat că mult așteptatul simulator de curse Project CARS 2 va fi lansat, la nivel mondial, pe 22 septembrie 2017. Cu această ocazie a fost oferit și un nou trailer pentru Project CARS 2, care prefațează și prezența jocului la E3 2017, unde vizitatorii vor avea ocazia să încerce un demo.

Project CARS 2 a fost dezvoltat pe baza feedback-ului primit de la cei mai înflăcărați fani ai sporturilor cu motor, oferind posibilitatea de a concura la bordurile mai multor categorii de bolizi, în cadrul celor mai importante campionate ale prezentului și ale trecutului. Fie că este vorba de modelele nemuritoare din epoca de aur a curselor, de cele mai noi prototipuri sau de mașinile GT3, Project CARS 2 face posibilă întrecerea lor laolaltă în cadrul unei singure curse sau al unui campionat, jocul urmărind și înregistrând poziția ocupată de jucător la finalul cursei atât în clasamentul general, cât și în cel aferent clasei de vehicule selectate.

Jocul va beneficia și de o nouă abordare atunci când vine vorba de modul de Carieră. Astfel, piloții virtuali pot începe pilotând karturi și pot evolua de la o clasă de vehicule la alta până ajung să concureze în cele mai prestigioase campionate. Dacă nu vor să urmeze această traiectorie clasică, jucătorii pot alege să debuteze direct în oricare clasă doresc, unde pot petrece unul sau mai multe sezoane în același campionat. Cu nouă discipline diferite din care pot alege, jucătorii vor avea parte de o carieră bogată și plină de provocări.

De asemenea, producătorii promit grafică de ultimă generație, simulare fizică precisă, o nouă schemă de control îmbunătățită pentru controllere, o simulare realistă a comportamentului pneurilor, precum și un AI îmbunătățit.

Project CARS 2 va fi lansat pe 22 septembrie 2017, în variante pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Project CARS 2

Publicat: 09 06. 2017, 14:09
Actualizat: 09 06. 2017, 14:10