Pro Evolution Soccer 2019, anunțat oficial

După ce a oferit un teaser pe parcursul meciului FC Barcelona – Real Madrid de duminica trecută, Konami a anunțat oficial Pro Evolution Soccer 2019, viitoarea ediție a ceea ce putem numi cel mai realist simulator fotbalistic de pe piață. Chiar dacă a renunțat la licențele UEFA Champions League și UEFA Europa League, cei de la Konami promit că PES 2019 va pune un accent deosebit pe autenticitate, noi ligi, cluburi și stadioane complet licențiate urmând a fi incluse în joc.

Konami își continuă și parteneriatul cu FC Barcelona, starul Philippe Coutinho urmând să fie prezent pe coperta ediției normale a jocului. PES 2019 va oferi și ocazia de a controla o serie de jucători legendari, retrași din activitate, cum ar fi David Beckham, Pavel Nedved, Johan Cruyff, Paolo Maldini, Roberto Carlos sau Diego Maradona, aceștia urmând să fie incluși în ediția digitală PES 2019 Legend Edition.

Un alt element definitoriu al noului PES 2019 promite să fie modul realist în care vor fi redate animațiile și mișcările fotbaliștilor, stilul unic al fiecăruia urmând a fi scos în evidență. Astfel se vor putea crea ceea ce producătorii numesc Magic Moments, faze extrem de spectaculoase, caracteristice gameplay-ului din PES 2019.

Pe parcursul meciurilor, jucătorii vor da din ce în ce mai puțin randament odată cu trecerea timpului, gradul de oboseală al acestora urmând a fi redat mult mai credibil prin intermediul sistemului Visible Fatigue. Șuturile vor fi influențate acum de fizica mai realistă a balonului, de poziția jucătorului și a mingiei, precum și de nivelul tehnic și stilul fiecărui fotbalist. Golurile promit a fi mult mai satisfăcătoare grației fizicii îmbunătățite a plasei porților, dar și datorită noilor moduri de a sărbători astfel de reușite sau noilor animații ale publicului.

PES 2019 va primi îmbunătățiri și la capitolul grafic, Konami promițând un aspect și mai realist al jocului, grație tehnologiei Enlighten, care va permite HDR (High Dynamic Range) și rezoluție 4K pe toate platformele. Grafica va beneficia și de iluminare globală redată în timp real, texturi de iarbă reale și posibilitatea de a juca, din nou, meciuri pe timp de ninsoare.

Modul myClub va propune un nou design pentru cartonașele cu fotbaliști, ce promite să revoluționeze modul în care jucătorii își vor construi echipele. În acest mod de joc vor fi incluși și fotbaliști de mare valoare (High Performance Players), legendele de care aminteam mai devreme, precum și o selecție a celor mai buni fotbaliști ai fiecărei săptămâni, realizată în funcție de randamentul dat în meciurile reale.

Pro Evolution Soccer 2019 va include licența International Champions Cup (ICC), elemente ale acestei competiții urmând să fie implementate și în modul de joc Master League, alături de un nou sistem de negocieri în privința transferurilor. De asemenea, PES 2019 va oferi, pentru prima dată în ultimii ani, un nou sistem de meniuri, mai modern și mai dinamic.

Pro Evolution Soccer 2019 va fi lansat în Europa pe 30 august 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (prin Steam). Jocul va fi disponibil în două ediții fizice, cu noul ambasador global Phillippe Coutinho pe coperta ediției standard și cu David Beckham pe coperta ediției speciale, aceasta urând să ofere ofere o serie de bonusuri în modul myClub. De asemenea, va fi oferită și ediția Legends, disponibilă doar în format digital, ce va include și mai mult conținut suplimentar pentru modul myClub.

PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

PES 2019PES 2019

Publicat: 10 05. 2018, 14:40
Actualizat: 10 05. 2018, 14:41