Prince of Persia: The Shadow and The Flame – control și grafică aduse la zi

Ubisoft a lansat două noi clipuri informative despre Prince of Persia: The Shadow and The Flame, remake-ul clasicului joc apărut la începutul anilor ”90. Sunt oferite detalii suplimentare despre cum jocul a fost adaptat cerințelor gamerilor din ziua de azi: grafica a fost îmbunătățită, metodele de control regândite, iar numeroase elemente de poveste au fost integrate direct în gameplay-ul propriu-zis.

Jucătorii vor putea alege între două scheme de control: stick-uri virtuale sau tap-to-move, Prince of Persia: The Shadow and The Flame promițând nu mai puțin de 15 niveluri, trei tipuri de atac pentru prinț și peste 25 de arme ce vor putea fi folosite împotriva inamicilor.

Prince of Persia: The Shadow and The Flame este dezvoltat de echipa Ubisoft Pune și va fi lansat prin intermediul AppStore (iOS) și Google Play (Android) pe 25 iulie 2013, la un preț echivalent cu 2,99$.

Prince of Persia The Shadow and The Flame

Publicat: 19 07. 2013, 14:08
Actualizat: 19 07. 2013, 14:09