Nioh, disponibil începând de azi

Sony Interactive Entertainment și studioul Team Ninja au confirmat disponibilitatea în magazine, începând de astăzi, a action RPG-ului Nioh. Cu această ocazie, a fost lansat și un trailer final al jocului, pe care îl puteți urmări în continuare. Nioh a fost primit neașteptat de bine de presa de profil, înregistrând o medie a notelor primite în review-uri de 88, conform Metacritic.

Acțiunea din Nioh are loc într-o perioadă de război civil, în vechea Japonie, producătorii promițând o îmbinare a elementelor ce țin de folclorul nipon – samurai vs. creaturi supranaturale – cu tehnicile de luptă cu sabia caracteristice samurailor. Team Ninja, studioul din spatele acestui joc, are la activ titlurile Ninja Gaiden, Nioh fiind caracterizat drept o combinație între această serie și câteva dintre mecanicile de joc caracteristice seriei Dark Souls.

Nioh este disponibil începând de azi, exclusiv pentru PlayStation 4, fie în format fizic (cu prețuri ce pornesc de la 249,90 lei), fie digital, prin intermediul PlayStation Store (239,90 lei pentru ediția standard a jocului, 299,90 lei pentru Digital Deluxe Edition, ce include și Season Pass, și 112 lei pentru Season Pass individual).

Nioh

Publicat: 08 02. 2017, 11:00
Actualizat: 08 02. 2017, 11:01