Need for Speed: Most Wanted – gameplay și detalii noi

Electronic Arts a dedicat cea mai nouă ediție a show-ului PWNED (o emisiune special realizată pentru a promova jocurile companiei) viitorului titlu al seriei Need for Speed – NFS: Most Wanted. Realizatorii emisiunii au discutat cu membrii echipei producătoare de la Criterion Games despre componentele single și multiplayer ale jocului, precum și despre noul sistem Autolog 2.

Astfel, am putut afla că noul Need for Speed: Most Wanted nu va pune accentul pe o poveste pentru campania single player, iar jucătorii vor avea ocazia de a schimba mașinile din mers, într-un stil care amintește de Driver: San Francisco. Toate aceste dezvăluiri sunt acompaniate de noi secvențe de gameplay, pe care le puteți urmări în materialul video de mai jos.

Need for Speed: Most Wanted va fi lansat în Europa pe 2 noiembrie 2012, pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3 și PlayStation Vita.

Publicat: 04 07. 2012, 12:38
Actualizat: 04 07. 2012, 13:12