Metro Last Light Review: din Ucraina, cu dragoste!
Est-europenii sunt o specie aparte atunci când vine vorba de jocuri. În ciuda bugetelor mici (comparativ cu resursele de care dispun studiourile vestice) și a relativei lipse de finisare, jocurile realizate în această parte a lumii au acel „je ne sais quoi”, care rezonează mai ales cu noi, publicul care împarțim aceeași regiune geografică cu producătorii. Din această categorie de titluri a facut parte și Metro 2033, first person shooter-ul ucrainienilor de la 4A Games, bazat pe romanul omonim al autorului rus Dmitry Glukhovsky.
Jocul pleca de la o premisă extrem de interesantă: în viitorul apropiat, exploziile nucleare vor face viața imposibilă la suprafața planetei, puținii supraviețuitori fiind nevoiți să se retragă în subteranele metroului moscovit, unul dintre cele mai mari adăposturi antiatomice construite vreodată. Aici, fiecare stație de metrou este transformată într-un soi de mini-stat, cu propriile legi și orânduiri: unele stații sunt pașnice, altele îmbrățisează ideologii extremiste, o stație servește drept casă pentru mințile creative și artiștii din metrou și tot așa.
Ce împărtășesc însa toate aceste refugii ale umanității este lupta pentru supraviețuire, împotriva unei planete din ce în ce mai ostile, a cărei faună a suferit mutații groaznice. Mutanții de la suprafață sunt doar o parte a problemei: misterul cel mare este reprezentat de așa-zișii Dark Ones, o rasă de umanoizi cu puteri supranaturale, considerați drept principală amenințare la adresa locuitorilor din metrou.
Fără a intra în detalii suplimentare despre povestea din Metro 2033 (incercați jocul, dacă nu ați făcut-o deja), firul narativ din noul Metro: Last Light continuă evenimentele din titlul anterior, din postura aceluiași personaj principal, Artyom, acum ajuns ranger în stația Sparta. După o scurtă introducere atmosferică, Artyom este însărcinat cu găsirea unui tânăr Dark One, misiunea acestuia purtându-l din nou prin mai toate cotloanele metroului moscovit și nu numai. Având în vedere că Metro: Last Light este un joc exclusiv single player, povestea este îndeajuns de bine dezvoltată, menținând viu interesul jucătorului până la sfârșit, în ciuda unor porțiuni ceva mai stângace.
Nu firul narativ este asul din mâneca celor de la 4A Games, ci atmosfera excelentă a lui Metro: Last Light. În ciuda nivelurilor claustrofobice (în fond, galeriile de metrou nu sunt tocmai spațioase, nu?), locațiile și populația debordează de personalitate, amplificată de o realizare artistică cum îndrăznesc să afirm că doar studiourile est-europene sunt capabile să creeze. Da, BioShock Infinite avea un stil artistic deosebit, care scoatea însă în evidență modelul vestic, atât din punctul de vedere al expunerii, cât și în ceea ce privește percepția. Metro: Last Light reprezintă exact opusul: sărăcia, nevoia și improvizația sunt ridicate la rang de artă, tabloul pictat fiind, în mare parte, o oglindire destul de exactă a stilului de viață din fostul bloc comunist.
Din perspectiva gameplay-ului, Metro: Last Light a primit probabil cele mai multe îmbunătățiri. Nu vorbim aici de lucruri evidente, ci mai degrabă de finisarea tuturor componentelor care scârțâiau în Metro 2033. Stealth-ul, desi simplist comparativ cu Dishonored sau Deus Ex: Human Revolution, chiar funcționează, existând posibilitatea de a termina jocul fără a ucide inamicii umani. De asemenea, atunci când chiar e nevoie de arme, acestea funcționează mult mai bine, shooter-ul celor de la 4A Games nefiind cu nimic mai prejos față de concurență.
Nu în ultimul rând, au fost păstrate elementele definitorii ale seriei Metro: masca de gaze ce trebuie purtată la suprafață (și periodic ștearsă de apă, sânge etc.), generatorul portabil care alimentează lanterna, sistemul economic bazat pe muniția de război (care permite acum echiparea armelor cu tot felul de accesorii), unii inamici bizari împotriva cărora puterea de foc brută nu este suficientă etc.
În medie, campania din Metro: Last Light se întinde pe parcursul a aproximativ 10 ore, durata putând varia însă în funcție de stilul de joc al fiecăruia (stealth, action etc.) sau nivelul de dificultate ales. Totuși, aș îndrăzni să afirm ca este un pic cam puțin, mai ales în condițiile în care Metro: Last Light este comercializat la un preț premium, fără a include moduri de joc multiplayer.
Aminteam mai devreme de rezolvarea unor probleme care au tras în jos Metro 2033, la vremea lui. Poate cel mai important astfel de minus era optimizarea îndoielnică, de pe urma căreia, în ciuda tehnologiei avansate utilizate, experiența de joc avea mult de suferit. Din fericire, Metro: Last Light pare să fi rezolvat în mare parte aceste neajunsuri. Dacă folosiți o placă video NVIDIA mid-range veți putea juca Metro: Last Light în FullHD 1080p fără probleme, cu majoritatea opțiunilor de calitate activate. Chiar și în cazul unui chip video NVIDIA mobil (GTX 560M), am putut folosi o rezoluție de 1600×900, cu nivelul de detalii setat pe High (renunțând însă la tessellation și supersampling), obținând astfel un framerate de 30-60FPS pe parcursul întregului joc. În cazul plăcilor video AMD, au existat unele probleme cu versiunea inițială de Metro: Last Light, rezolvate însă de primul update al jocului.
În concluzie, cine caută un shooter atmosferic, bazat pe un fir narativ solid și cu o prezentare grafică de excepție, ar trebui să încerce neapărat Metro: Last Light. Cei care consideră campania prea scurtă (raportat la prețul jocului) și care duc dorul unei componente multiplayer ar trebui să mai taie un punct din nota finală.