Mass Effect 3 pe PC doar prin intermediul Origin

Se pare că Electronic Arts și-a stabilit o strategie clară în ceea ce privește jocurile de PC pe care compania urmează să le lanseze. Putem considera apariția lui Battlefield 3 pe PC un soi de avanpremieră a acestei strategii, viitoarele jocuri de PC ale companiei urmând să aibă la bază un numitor comun: platforma Origin.

Astfel, coordonatorul comunității BioWare Chris Priestly a anunțat prin intermediul formului oficial al studioului faptul că Mass Effect 3 va necesita autentificarea prin intermediul clientului Origin pentru a putea fi jucat pe PC. Această restricție va fi valabilă atât în cazul ediției digitale a jocului (downloadabilă), cât și pentru cea retail (în cutie, pe disc).

Pentru componenta single player a lui Mass Effect 3, va fi nevoie de o singură astfel de activare, care se realizează la prima pornire a jocului. De asemenea, nu va exista o limită a numărului de computere pe care jocul va putea fi instalat. Bineînțeles, componenta multiplayer a lui Mass Effect 3 va necesita o conexiune constantă la Internet.

De asemenea, la fel ca în cazul lui Battlefield 3, pe lângă Origin, Mass Effect 3 va fi comercializat și prin intermediul altor magazine online, însă nu și prin Steam. Versiunea de PC a jocului va fi lansată, alături de cele pentru console, pe 9 martie 2011 în Europa.

Publicat: 16 01. 2012, 16:31
Actualizat: 16 01. 2012, 16:32