Mafia III – dată de lansare și nou trailer

2K Games a confirmat data de lansare pentru Mafia III, jocul de acțiune open world a celor de la studioul Hangar 13 fiind așteptat pe 7 octombrie 2016, în ediții pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Cu această ocazie a fost lansat un nou trailer pentru Mafia III, precum și o serie de imagini noi, pe care le puteți admira în galeria de mai jos.

Acțiunea din Mafia III va avea loc în 1968, în  New Bordeaux  (o versiune reimaginată a New Orleans-ului), personajul principal fiind Lincoln Clay, un orfan de culoare, proaspăt reîntors din războiul din Vietnam. Clay își găsește o a doua casă în rândurile mafiei afro-americane din New Bordeaux. Totuși, noii săi aliați sunt atacați și uciși de mafia italiană, determinandu-l pe Clay să pornească în propria sa misiune de răzbunare.

Pe lângă ambianța sfârșitului anilor ”60, cu muzica și mașinile caracteristice acelei perioade, Mafia III va propune și alte teme mature, cum ar fi violența excesivă sau discriminarea rasială. Un personaj de culoare, precum Clay, va întâmpina numeroase probleme în a se integra în comunitatea orașului New Bordeaux. Chiar și așa, Clay își va găsi aliați în lupta sa, recrutând o serie de prieteni, printre care și Vito Scaletta, protagonistul din Mafia II.

Mafia III va fi lansat pe 7 octombrie 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Jocul va fi disponibil în ediții standard, Deluxe și Collector’s pe toate cele trei platforme pe care urmează să-și facă apariția. Cei care plasează o precomandă pentru Mafia III vor primi pachetul DLC Familty Kick-Back, ce va include trei vehicule și arme exclusive.

Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3Mafia 3

Mafia 3

Publicat: 20 04. 2016, 14:22
Actualizat: 20 04. 2016, 14:23