Kingdoms of Amalur: Reckoning Review: Destinul ți-l faci singur
De obicei, un RPG este considerat demn de atenție dacă vine cu o poveste interesantă. Dar numai de obicei, pentru că jocul Kingdoms of Amalur: Reckoning își atrage jucătorii printr-un cu totul alt element, dar nu mai puțin important: gameplay-ul. Narațiunea în sine este destul de dezamăgitoare, chiar dacă are pretenția de a fi creată de un autor celebru prin S.U.A. (R.A. Salvatore).
În ciuda faptului că pornește de la o premisă interesantă (ești mort, dar un mecanism numit Well of Souls te-a înviat pentru a fi exponentul luptei contra unor creaturi practic nemuritoare și a liderului lor dus cu pluta), povestea nu reușește să aducă și misiuni atrăgătoare. Majoritatea sunt cât se poate de generice: omoară, recuperează, găsește un om sau un obiect. În consecință, de cele mai multe ori alergi spre obiectivul misiunii în virtutea inerției, contând mult mai mult luptele de pe parcurs.
Din gameplay-ul menționat, în primul rând se evidențiază sistemul de abilități. Investirea punctelor se face într-un set de abilități generale (Lockpicking, Detect Hidden, Persuasion, Blacksmithing etc.) și într-un altul bazat pe clasele tipice (Warrior, Rogue, Mage). Combinațiile sunt însă la libera alegere, nu există limite de clase sau rase, ci doar nevoia de a investi numărul corespunzător de puncte. Același lucru se aplică și echipamentului, astfel că e ușor să obții un mag în armură grea sau un hoț magician, ba chiar și un războinic arcaș.
Direct din libertatea combinațiilor derivă și abordarea luptelor: e simplu să investești într-o clasă pură, dar câteva puncte în celelalte categorii oferă avantaje atât pe partea magică, cât și în ceea ce privește anumite arme. Și dacă nu-ți place cum ți-a ieșit eroul, poți oricând să-l refaci: un Fateweaver (cititorul destinului), contra cost, șterge tot și îți redă punctele pentru a le refolosi cum crezi de cuviință.
De asememea, un rol foarte important îl joacă creațiile proprii; cum la început echipamentul e prea scump la comercianți, vei trece rapid la a aduna resurse și a le transforma în arme, armuri sau poțiuni la mesele aferente. Dacă mai investești ceva și în Sagecrafting (crearea de geme magice), poți făuri obiecte de-a dreptul superbe (mai ales cu cele „socketed”), astfel că te vei apropia de comercianți doar pentru a cumpăra truse de reparat echipamentul (e mai ieftin decât repararea la negustor).
Bătăliile sunt însă elementul cel mai atractiv, folosind un sistem preluat de pe consolă, dar excelent adaptat pe PC. Evident, poți utiliza și un controller, dar perifericele clasice ale PC-ului merg la fel de bine. Cu doar câteva click-uri, realizezi mișcări și combo-uri care să pună la pământ un grup de inamici sau doar boss-ul afurisit, totul într-o ploaie de sânge. Pe lângă magie, eroul mai are la dispoziție o abilitate specială, luptele umplând bara de Fate. Odată activată, această abilitate mută acțiunea într-un mod slow-motion unde inamicul luat în colimator va fi terminat cu o serie de mișcări extrem de spectaculoase.
Varietatea oponenților este destul de mare (de la lupi, păianjeni, zombie sau scheleți până la trolli imenși, brute Ettin, urși, soldații Tuatha sau dificilii Niskaru), adăugându-se și ocazionalele lupte cu boșii. Acestea din urmă sunt însă prea ușoare, de altfel cam ca întreg jocul odată ce ai creat sau găsit un echipament decent. Armele sunt și ele cel puțin la fel de diverse, viteza de mișcare depinzând, evident, de dimensiunile lor; nu te aștepta să învârți un ciocan ca pe niște pumnale.
Partea vizuală este decent realizată, dar nu are extrem de multe pretenții la detalii sau la draw distance. Meniurile nu sunt foarte arătoase, așa cum nici lumea jocului nu este cu adevărat deschisă. Practic, e mai mult în stilul Dragon Age, cu zone largi și coridoare care fac trecerea între ele. Totuși, animațiile din lupte sunt fluide, iar efectele luminoase își fac bine treaba. Pe de altă parte, textele dialogurilor sunt foarte anoste, spre deosebire de vocile actorilor, extrem de bine dozate.
Zidurile invizibile sunt prezente din plin, iar personajul este mut și nici nu poate sări, astfel că nu poți nici măcar încerca să ajungi într-o zonă interzisă. Din fericire, nu ai șanse să te îneci, nici sa cazi din greșeală în vreun abis. Alte bug-uri nu s-au prezentat, framerate-ul fiind foarte stabil, iar timpii de încărcare îndeajuns de scurți.
În mod cert, fanii poveștilor cu miez nu vor găsi mare lucru în Reckoning. Dar dacă ai o preferință pentru acțiune și lupte, plus un sistem de avansare în nivel foarte bogat și libertin, Kingdoms of Amalur are măcar 100 de ore de aventură în ofertă.