Iată cum arată aliații și inamicii din Metro Exodus

Înainte de trecerea în noul an, Deep Silver și studioul 4A Games au oferit o selecție nouă de imagini din Metro Exodus, ce înfățișează atât unele dintre personajele din joc, cât și noi monștri mutanți. Acestea sunt disponibile în galeria de mai jos.

În Metro Exodus, jucătorii vor avea din nou ocazia să intre în pielea lui Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească Moscova și să se îndrepte către estul Rusiei, în căutarea unei noi vieți.

Mediul de joc va fi mult mai deschis, cu niveluri vaste, non-liniare, în care, pe lângă amenințările faunei mutante, protagoniștii vor avea de înfruntat condițiile meteo potrivnice, precum și ciclul noapte-zi dinamic. Acțiunea din Metro Exodus va avea loc pe durata unui întreg an calendaristic, producătorii promițând și implementarea celor patru anotimpuri.

Metro Exous va folosi tehnologiile NVIDIA RTX (ray tracing în timp real), Hairworks și Advanced PhysX pentru implementarea unor efecte grafice precum ambient occlusion sau iluminare globală.

Metro Exodus va fi lansat pe 15 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Metro Exodus

Metro ExodusMetro Exodus

Metro ExodusMetro Exodus

Publicat: 31 12. 2018, 12:46
Actualizat: 31 12. 2018, 12:47