Horizon: Zero Dawn – clipuri dedicate procesului de producție a jocului

Sony Interactive Entertainment și studioul Guerilla Games au lansat o serie nouă de clipuri promoționale pentru Horizon: Zero Dawn, acestea oferind detalii noi legate de procesul de producție a jocului. Este vorba de tranziția de la trecutul axat pe first person shootere al studioului către lumea deschisă de joc din Horizon: Zero Dawn, finisarea tehnologiei din spatele jocului, precum și crearea eroinei principale Aloy.

Horizon: Zero Dawn este un joc de acțiune open world, cu numeroase elemente de RPG. Povestea va îmbina elementele SF cu cele preistorice, civilizația umană dispărând undeva în viitorul îndepărtat. Puținii oameni rămași sunt organizat în triburi primitive și trăiesc precum acum mii de ani.

Totuși, mai există un semn al tehnologiei de mult apuse: fauna a fost înlocuită de creaturi robotizate, iar nimeni nu știe nimic legat de originile acestora. Horizon: Zero Dawn va fi o aventură single player, în care eroina principala Aloy trebuie să dezlege misterul acestei lumi noi.

Horizon: Zero Dawn va fi lansat în Europa pe 1 martie 2017, exclusiv pentru PlayStation 4, cu suport 4K pentru modelul PS4 Pro și HDR pentru toate consolele PS4.

Publicat: 07 02. 2017, 16:26
Actualizat: 07 02. 2017, 16:27