Homeworld Remastered Collection – gameplay la rezoluție 4K

Pentru a demonstra nivelul la care s-a realizat acest remaster, Gearbox Software a oferit câteva secvențe de gameplay din Homeworld Remastered Collection, înregistrate la o amețitoare rezoluție 4K (3840×2160) cu ajutorul unei plăci video GeForce GTX 980 și a funcției Shadowplay.

Pachetul Homeworld Remastered Collection va include ambele jocuri ale seriei Homeworld, în versiuni remasterizate, cu grafica adusă la standardele din ziua de azi. De asemenea, pentru nostalgici, Homeworld Remastered Collection va oferi și Homeworld 1 și Homeworld 2, jocurile în forma lor originală, adaptate pentru a rula pe configurațiile și sistemele de operare moderne. Nu în ultimul rând, Homeworld Remastered Collection va oferi acces și la Homeworld Remastered Steam Multiplayer Beta.

Jocurile originale Homeworld 1 și 2 au fost dezvoltate de Relic Entertainment (acum în curtea SEGA), fiind lansate pentru PC în 1999, respectiv 2003. Seria Homeworld a fost achiziționată de Gearbox Software în urma falimentului publisher-ului THQ, compania lui Randy Pitchford plătind nu mai puțin de 1,35 milioane de dolari pentru această franciză. Brian Martel, chief creative officer al celor de la Gearbox, a declarat că a căpătat o mare dragoste și respect față de jocurile Homeworld, ocupându-se personal de bunul mers al acestei achiziții.

Homeworld Remastered Collection va fi lansat pe 25 februarie 2015, exclusiv pentru PC, prin intermediul Steam. Precomenzile pentru Homeworld Remastered Collection sunt disponibile chiar acum, iar cei care aleg această metodă de achiziție beneficiază de un preț redus cu 15% față de cel normal (27,19€ în loc de 31,99€).

Homeworld Remastered Collection

Publicat: 20 02. 2015, 14:46
Actualizat: 23 02. 2015, 11:48