GTA V, trailer de lansare pentru versiunea next gen

Peste fix o săptămână vom avea din nou ocazia de a vizita orașul Los Santos, de această dată într-o prezentare grafică demnă de noua generație de console: Grand Theft Auto V se va lansa pentru PlayStation 4 și Xbox One. Rockstar Games ne face așteptarea un pic mai ușoară prin intermediul trailer-ului final, ce precede apariția propriu-zisă a jocului.

Noile ediții GTA V pentru PlayStation 4 și Xbox One vor oferi îmbunătățiri grafice evidente, precum rezoluția crescută (1080p), draw distance crescut, faună suplimentară, trafic mai dens, un nou sistem de afișare a vegetației, efecte de vreme și damage superioare, dar și un mod de joc first person. Bineînțeles, versiunea next gen a lui Grand Theft Auto V va oferi și conținut nou: noi event-uri și recompense, murder mysteries, arme și vehicule noi etc.

Grand Theft Auto V se lansează pe 18 noiembrie 2014 pentru PlayStation 4 și Xbox One, versiunea pentru PC urmând să fie disponibilă începând cu 27 ianuarie 2015.

GTA 5

Publicat: 11 11. 2014, 10:49
Actualizat: 12 11. 2014, 12:32