GreedFall, un nou RPG de la studioul Spiders și Focus Home Interactive

În cadrul evenimentului „le What’s Next de Focus”, desfășurat acum câteva zile în Franța, publisher-ul Focus Home Interactive a dezvăluit GreedFall, cel mai nou proiect al studioului Spiders (Of Orcs and Men, Mars: War Logs, Bound by Flame). Este vorba despre un nou RPG, a cărui poveste se va desfășura în secolul al XVII-lea.

Acțiunea GreedFall va avea loc pe insula cu același nume, un loc misterios, plin de magie, dar și de bogății și secrete capabile să atragă o selecție foarte „pestriță” de aventurieri. Jucătorul se va trezi în mijlocul conflictului dintre acești nou veniți și băștinași, deciziile acestuia urmând să poată modifica soarta insulei. Pe lângă mecanicile de joc des întâlnite în RPG-uri, GreedFall va oferi și elemente de diplomație, amăgire sau stealth.

Identitatea vizuală a jocului GreedFall promite să fie unică, fiind inspirat de stilul baroc al Europei secolului al XVII-lea, cu peisaje grandioase redate cu ajutorul culorilor calde și al nuanțelor întunecate.

GreedFall este programat pentru anul 2018, jocul fiind dezvoltat pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

GreedFall

GreedFallGreedFall

GreedFallGreedFall

GreedFallGreedFall

GreedFall

Publicat: 13 02. 2017, 14:16
Actualizat: 13 02. 2017, 14:17