Final Fantasy XIII – toata trilogia va fi lansată și pentru PC

În timp ce Square Enix a confirmat că Final Fantasy XV va fi lansat în cursul anului viitor (cu un demo ce va fi oferit alături de Final Fantasy Type-0 HD) pentru PlayStation 4 și Xbox One, iată că nici PC-ul nu este neglijat de publisher-ul japonez.

Square Enix a confirmat că va aduce întreaga trilogie Final Fantasy XIII – Final Fantasy XIII, Final Fantasy XIII-2 și Lightning Returns: Final Fantasy XIII – și pe PC, prin intermediul Steam, precum si al propriului magazin online. Primul dintre acestea va fi Final Fantasy XIII, apărut pentru console în 2010 și în sfârșit programat pentru lansarea pe PC în octombrie 2014.

Mai exact, Final Fantasy XIII pentru PC va fi disponibil începând cu 9 octombrie 2014, la un preț modest de 12,99€. Mai mult, precomenzile prin intermediul Steam aduc o reducere suplimentara de preț de -10%. Versiunea pentru Steam va oferi suport și pentru Steam Trading Cards.

Final Fantasy XIII pentru PC va fi urmat în viitorul apropiat și de celelalte două titluri ale trilogiei: Final Fantasy XIII-2 și Lightning Returns: Final Fantasy XIII. Toate cele trei jocuri au înregistrat vânzări de peste 11 milioane de exemplare în variantele lor pentru console.

Publicat: 19 09. 2014, 13:00
Actualizat: 19 09. 2014, 13:01