Far Cry Primal – trailer, gameplay și imagini noi

Pe scena The Game Awards 2015, Ubisoft a dezvăluit o nouă mecanică de joc din viitorul Far Cry Primal. Astfel, eroul principal Takkar va dobândi puterea Beast Master, prin intermediul căreia va putea domestici animalele sălbatice și le va putea folosi împotriva inamicilor. Mai mult, pe lângă un scurt trailer, a fost dezvăluit un întreg segment de gameplay din Far Cry Primal, precum și un material de tip developer diary în care sunt oferite mai multe detalii despre abilitatea Beast Master.

Far Cry Primal este primul joc al seriei a cărui acțiune va avea loc în Epoca de Piatră. Eroul Takkar este un vânător experimentat, ultimul rămas în viață din tribul său, povestea jocului urmând să se desfășoare în tărâmul Oros, cu peste 10 000 de ani înaintea erei noastre.

Pentru a reuși să rămână în viață, eroul va trebui să lupte împotriva pericolelor de tot felul, de la mamuți imenși, la tigri cu dinți sabie și până la alte triburi de oameni. În aventura sa, Takkar va fi nevoit să vâneze pentru a mânca, să descopere și să stăpânească focul, să se apere de prădători, dar și să-și construiască propriile arme și unelte din oasele animalelor doborâte.

Far Cry Primal promite să fie o aventură single player de proporții, jocul fiind dezvoltat de studioul Ubisoft Montreal, în colaborare cu Ubisoft Toronto, Ubisoft Shanghai și Ubisoft Kiev.

Far Cry Primal va fi lansat pe 23 februarie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC va fi disponibilă mai târziu, în cursul lunii martie 2016.

Far Cry Primal

Far Cry Primal

Far Cry Primal

Publicat: 07 12. 2015, 14:57
Actualizat: 07 12. 2015, 14:58