Far Cry 5 – trailer nou și avalanșă de secvențe de gameplay

Ubisoft a publicat un nou trailer pentru Far Cry 5, acesta, disponibil în continuare, confirmând noua dată de lansare a jocului: 27 martie 2018. Nu în ultimul rând, mai jos aveți ocazia de a urmări nenumărate secvențe de gameplay din acest joc, înregistrate cu ocazia unui event de preview organizat de publisher.

În Far Cry 5, jucătorii vor intra în pielea proaspăt angajatului șerif adjunct din Hope County, în încercarea de a elibera ținutul Hope County din Montana de amenințarea cultului de fanatici religioși Project at Eden’s Gate. Personajul central se va alătura Rezistenței create de unii localnici, urmând să aibă la dispoziție o sumedenie de arme, precum pistoale, puști automate, grenade, ciocane sau bâte de baseball, dar și posibilitatea de a conduce vehicule precum ATV-uri, bărci, camioane, mașini de tip muscle cars sau chiar avioane, cu ajutorul cărora se va putea aventura în veritabile dogfight-uri împotriva cultiștilor.

Pentru a-și ușura misiunea, jucătorii vor putea angaja „Guns for Hire”, mercenari ce vor lupta alături de ei, sau chiar „Fangs for Hire”, animale aliate, cum ar fi urși sau pume, precum în Far Cry Primal, iar jocul va readuce în prim plan editorul de hărți, cu ajutorul căruia vă veți putea crea propriile aventuri.

Far Cry 5 va fi lansat pe 27 martie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Publicat: 19 12. 2017, 15:41
Actualizat: 19 12. 2017, 15:42