Dragon Age: Inquisition va avea multiplayer (UPDATE)

Update: Între timp, Electronic Arts a lansat și trailer-ul oficial ce anunță introducerea modului de joc multiplayer cooperativ în Dragon Age: Inquisition.


BioWare a confirmat că Dragon Age: Inquisition va include și un mod multiplayer, în care patru jucători se vor putea aventura în misiuni cooperative. Accentul va fi pus pe ideea de explorare a dungeon-urilor pline de monștri, în cautarea de loot cât mai performant.

Aceste misiuni cooperative vor fi complet separate de campania single player a jocului și vor oferi și posibilitatea de a achiziționa echipament mai bun prin intermediul microtranzacțiilor (totuși, BioWare insistă că același lucru îl veți putea face și cu gold-ul găsit în jocul propriu-zis). Mai mult detalii despre modul multiplayer din Dragon Age: Inquisition, precum și secvențe de gameplay, găsiți în materialul video de mai jos.

Dragon Age: Inquisition va fi lansat pe 18 noiembrie 2014 în Statele Unite și 21 noiembrie 2014 în Europa, pentru PC, PlayStation 4, Xbox One, PlayStation 3 și Xbox 360.

Publicat: 28 08. 2014, 11:00
Actualizat: 28 08. 2014, 11:09