Deus Ex: Mankind Divided – secvențe noi de gameplay

Colegii de la Outside Xbox au avut ocazia de a încerca o versiune preliminară a lui Deus Ex: Mankind Divided, realizând, pe baza acesteia, materialul video de mai jos. Printre alte elemente noi, Adam Jensen va putea de această dată să-și folosească abilitatea Icarus Dash pentru a se deplasa mai eficient, va putea iniția procesul de hacking de la distanță sau va putea suprasolicita o armă pentru a obține un tip de atac diferit.

Acțiunea din Deus Ex: Mankind Divided va avea loc în 2029, la doi ani după evenimentele din Human Revolution, în rolul principal aflându-se și de această dată Adam Jensen, eroul jocului precedent. Jensen va face parte din Task Force 29, o nouă divizie a Interpolului însărcinată cu lupta împotriva unui nou tip de terorism. Jensen nu are însă încredere deplină în colegii din Task Force 29, oferind informații secrete și către The Juggernaut Collective, o altă organizație secretă.

Jensen își va putea îmbunătăți si de aceasta data abilitățile prin intermediul implanturilor artificiale, acestea urmând să fie prezente în număr dublu față de Human Revolution. Elementele de RPG caracteristice seriei vor fi complementate de diversitatea locațiilor în care Jensen va avea ocazia să călătorească în noul joc: Utulek Station din Praga (Cehia), spre exemplu, este o mahala locuită de indivizii cu implanturi artificiale.

Deus Ex: Mankind Divided va fi disponibil pe 23 februarie 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Deus Ex Mankind Divided

Publicat: 09 10. 2015, 14:51
Actualizat: 09 10. 2015, 14:52