Deus Ex: Mankind Divided – dată de lansare și campanie de precomenzi

Square Enix a dezvăluit când va fi lansat Deus Ex: Mankind Divided, continuarea foarte apreciatului Deus Ex: Human Revolution. Astfel, cea mai nouă creație a studioului Eidos Montreal va fi disponibil începând cu 23 februarie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Cu această ocazie, a fost dat startul și campaniei de precomenzi pentru Deus: Mankind Divided, organizată sub mottoul „Augment Your Pre-Order”. Producătorii pun la dispoziția jucătorilor nu mai puțin de cinci etape de conținut bonus în posesia căruia se poate intra odată cu plasarea unei precomenzi. Inițial, doar prima etapă de bonusuri este deblocată, urmând ca, pe măsură ce numărul precomenzilor crește, să se deblocheze și restul de etape. Iată ce va oferi programul „Augment Your Pre-Order”:

Etapa 1 – Alegerea unuia dintre trei pachete de stip Starter Pack, potrivite pentru jucătorii care preferă stealth-ul, modul de joc agresiv sau sunt nostalgici:

• Intruder Pack – oferă un skin personalizat pentru pardesiul lui Adam Jensen, un pistol cu amortizor, ochire laser și upgrade-uri pentru recul și precizie. Jucătorii vor primi și două grenade EMP, cinci pachete de muniție pentru pistolul de 10mm, 1000 de credite in-game și un punct Praxis pentru augmentări.

• Enforcer Pack – oferă un skin personalizat pentru armura de luptă a lui Adam Jensen, o pușcă de asalt cu ochire holografică și upgrade-uri pentru timpul de reîncarcare și capacitatea maximă de muniție. Jucătorii vor primi și două grenade de tip HE (High Explosive), cinci pachete de muniție 5.56mm pentru pușca de asalt, 1000 de credite in-game și un punct Praxis pentru augmentări.

• Classic Pack – oferă amura, pardesiul și revolverul clasice ale lui Adam Jensen din Deus Ex: Human Revolution. Jucătorii vor primi de asemenea și un pachet suplimentar de muniție pentru revolver.

Etapa a 2-a – Alegere unuia dintre două bonusuri: o carte digitală cu artwork-uri din joc sau o mostră digitală a coloanei sonore din joc, semnată de compozitorul Michael McCann.

Etapa a 3-a – Deblocarea unui misiuni suplimentare – „Desperate Measures” – în care Adam Jensen este nevoit să se întoarcă în gara Ruzicka pentru a investiga explozia ce a avut loc acolo.

Etapa a 4-a – Alegerea unuia dintre două bonusuri: o carte digitală de benzi desenate în universul Deus Ex sau un mini-roman Deus Ex ce urmărește personajele iconice ale seriei.

Etapa a 5-a – Acces la joc cu patru zile înainte de data de lansare oficială.

Deus Ex Mankind Divided

De asemenea, Square Enix și Eidos Montreal au dezvăluit și ediția de colecție a jocului Deus Ex: Mankind Divided, care va include următoarele:

• Jocul Deus Ex: Mankind Divided
• Ambalaj metalic de tip Steelbook
• Figurina Adam Jensen înaltă de aproximativ 23 cm
• Carte de 48 de pagini cu artwork-uri
• Toate bonusurile disponibile prin intermediul campaniei „Augment Your Pre-Order”

Deus Ex: Mankind Divided va fi lansat pe 23 februarie 2016, pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Deus Ex Mankind Divided

Publicat: 01 09. 2015, 14:12
Actualizat: 01 09. 2015, 14:13