Dark Souls: Remastered – trailer nou și start pentru precomenzi

Bandai Namco Entertainment și studioul From Software au dat drumul campaniei de precomenzi pentru Dark Souls: Remastered, ediția adusă la zi a action RPG-ului ce a scris istorie în 2011. Cu această ocazie, a fost lansat și un nou trailer cu secvențe de gameplay din Dark Souls: Remastered, pe care îl puteti viziona mai jos.

Cei care aleg să precomande Dark Souls: Remastered de pe PlayStation Store (139,90 lei), în versiunea sa pentru PlayStation 4, vor primi și o temă pentru interfața consolei. În schimb, utilizatorii de console Xbox One care aleg o precomandă digitală vor putea face pre-load jocului înainte de lansare.

Nu în ultimul rând, cei care aleg să plaseze o precomandă pentru Dark Souls: Remastered prin intermediul Steam (PC) beneficiază de o ofertă interesantă: dacă dețin deja ediția originală a jocului (Dark Souls: Prepare to Die Edition), vor plăti un preț redus cu 50% pentru versiunea remasterizată. De altfel, Dark Souls: Prepare to Die Edition va dispărea din oferta Steam începând cu 9 mai 2018 (urmând a rămâne disponibil doar pentru actualii posesori).

Dark Souls: Remastered va fi lansat pe 25 mai 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC (în format digital prin intermediul Steam). Ediția pentru Nintendo Switch va sosi în cursul verii acestui an.

Publicat: 25 04. 2018, 13:23
Actualizat: 25 04. 2018, 13:24