Dacă doriți să rejucați: Final Fantasy XV și Street Fighter V

După nu mai puțin de 12 episoade ale rubricii „Remake-uri și remaster-uri”, am ajuns la concluzia că este necesară o schimbare de nume, pentru a reflecta mai bine natura materialului prezentat. Chiar dacă, de obicei, în aceste pagini analizăm calitatea celor mai noi remake-uri și remasterizări, avem de-a face cu un al doilea episod consecutiv în care ne oprim asupra unor relansări, versiuni diferite ale unor jocuri deja apărute, însă nu nepărat refăcute sau remasterizate. Așadar, de acum încolo, prezentările acestor genuri de apariții se vor regăsi în cadrul rubricii „Dacă doriți să rejucați”.

Acestea fiind spuse, a venit momentul să aruncăm o privire la două titluri proaspete: Final Fantasy XV Windows Edition, versiunea pentru PC a celui mai popular JRPG lansat de Square Enix în ultimii ani, precum și Street Fighter V: Arcade Edition, pachetul prin intermediul căruia Capcom spera să revitalizeze popularitatea seriei Street Fighter.


FINAL FANTASY XV WINDOWS EDITION
(PC)

De obicei, nu sunt un adept al portărilor întârziate de pe console pe PC, însă, atunci când vorbim despre Final Fantasy XV Windows Edition, lucrurile stau complet diferit. Și asta pentru că acest Windows Edition este departe de ceea ce am putea numi o conversie grăbită, fără îmbunătățiri față de original, aruncată pe piață doar pentru a umple un eventual gol financiar.

Dimpotrivă, Final Fantasy XV Windows Edition este una dintre cele mai atent realizate portări pe care am avut ocazia să le încerc în ultima vreme, producătorii implementând o sumedenie de adăugiri grafice față de edițiile pentru console.

Final Fantasy 15 Windows Edition

Final Fantasy 15 Windows EditionFinal Fantasy 15 Windows Edition

Final Fantasy 15 Windows EditionFinal Fantasy 15 Windows Edition

Astfel, pe lângă lucrurile comune atunci când vine vorba de tranziția unor jocuri de console către PC, cum ar fi texturile sau efectele îmbunătățite, Final Fantasy XV pentru PC vine, pe lângă posibilitatea de a fi rulat în rezoluție 4K (3840×2160 nativ sau upscalat, prin intermediul unui slider prezent în joc, ce poate ajuta sistemele mai puțin „dotate”), și cu implementări ale câtorva tehnologii din gama NVIDIA GameWorks: HairWorks (pentru blană mai realistică pe unii inamici), VXAO (o tehnică avansată de Ambient Occlusion), TurfEffects (pentru vegetație mult mai bogată decât în versiunile pentru console) și ShadowLibs (pentru umbre „soft”).

Cuplați toate acestea cu un meniu de setări grafice foarte stufos, cu numeroase opțiuni ce pot fi modificate și ajungeți la visul oricărui pasionat de benchmarking pe PC. Din păcate, tool-ul propriu-zis de testare a framerate-ului nu este implementat direct în joc, fiind necesar un download separat. Un pic dezamăgitor, având în vedere că întregul Final Fantasy XV Windows Edition, cu tot cu pachetul suplimentar ce adaugă texturi și secvențe cinematice 4K, „cântărește” peste 150GB.

Final Fantasy 15 Windows Edition

Final Fantasy 15 Windows EditionFinal Fantasy 15 Windows Edition

Final Fantasy 15 Windows EditionFinal Fantasy 15 Windows Edition

Pentru a putea profita însă de upgrade-ul 4K adus de acest Windows Edition, veți avea nevoie de o configurație hardware foarte serioasă. Pe sistemul nostru de test echipat cu procesor Intel Core i7 6700, 16GB de memorie RAM și placă video GeForce GTX 1080, jocul nu a reușit să mențină un framerate constant de 30 de cadre pe secundă în rezoluție nativă 3840×2160, cu toate detaliile grafice împinse la maximum. Calitatea grafică, atunci când sunt folosite astfel de setări, ne-a lăsat însă deosebit de impresionați. Pentru a putea profita de 4K nativ, la un framerate jucabil, este probabil nevoie de un GeForce GTX 1080Ti sau chiar de ceva mai bun de atât. Pentru rezoluții mai accesibile, cum ar fi 1080p, un astfel de sistem nu ar trebui să aibă probleme în a „duce” jocul în 60 de cadre pe secundă, la detalii maxime (sau chiar mai sus, având în vedere că FF15 pentru PC ofera suport și pentru limitarea framerate-ului la 120fps).

Merită? Dacă nu ai apucat încă să încerci aventura prințului Noctis (și pe cele ale camarazilor acestuia) și deții un sistem pe măsura pretențiilor hardware ale acestui joc, în mod sigur că da. Mai ales în condițiile în care Final Fantasy XV Windows Edition include absolut tot conținutul suplimentar lansat până acum, reprezentând astfel „experiența completă” pentru cei care vor să parcurgă un JRPG modern.

Final Fantasy 15 Windows Edition

Final Fantasy 15 Windows EditionFinal Fantasy 15 Windows Edition

Final Fantasy 15 Windows EditionFinal Fantasy 15 Windows Edition


STREET FIGHTER V: ARCADE EDITION
(PlayStation 4, PC)

Street Fighter V nu a fost tocmai ce a sperat Capcom sau ce au așteptat fanii seriei: cel mai recent titlu Street Fighter a fost tras în jos de stadiul sărăcăcios în care a fost lansat, fără opțiuni de bază caracteristice oricărui fighting game care se respectă și cu o distribuție de personaje foarte limitată. Între timp, problemele au fost rezolvate prin diverse update-uri, Street Fighter V: Arcade Edition dorindu-se a fi „pachetul complet” pentru fanii seriei.

Din păcate, aceasta este doar o impresie pe care Capcom dorește să o lase, adevărul fiind mult, mult mai dezamăgitor. Publisher-ul japonez a promis că Arcade Edition va oferi, pe lângă jocul de bază, toate personajele suplimentare incluse în Character Pass-urile din 2016 și 2017, precum și noutăți cum ar fi modul de joc Arcade (omis, inexplicabil, din versiunea inițială a jocului). Din păcate, niciunul dintre acestea nu este inclus pe discul jocului, acesta fiind absolut identic cu cel al release-ului inițial.

Conținutul nou se descarcă prin intermediul unui update de aproximativ 14GB, iar modul Story trebuie, la rândul său, descărcat separat, acesta adaugând încă 8GB valorii totale de download. Având în vedere că install-ul complet al jocului pe PS4 ocupa doar 20GB (+ 8GB, dacă doriți și Story Mode-ul), toate aceste elemente puteau fi incluse lejer pe discul din pachetul Arcade Edition, însă cei de la Capcom pur și simplu nu s-au deranjat să o facă.

Street Fighter 5 Arcade Edition

Street Fighter 5 Arcade EditionStreet Fighter 5 Arcade Edition

Street Fighter 5 Arcade EditionStreet Fighter 5 Arcade Edition

Mai mult, personajele suplimentare promise sunt livrate sub forma unui voucher ce trebuie activat pe PlayStation Network, acesta fiind valabil DOAR pentru un singur cont de PSN. Cu alte cuvinte, dacă doriți să împrumutați discul unui prieten sau unui alt membru al familiei, care deține un cont separat de PSN, aceștia nu vor avea acces la întreaga distribuție de personaje, ci doar la cele din ediția inițială de Street Fighter V.

Nu în ultimul rând, Capcom a lansat și un al treilea Character Pass pentru sezonul 2018 al jocului, fiind necesară o achiziție separată, acesta nefiind inclus în pachetul Arcade Edition. Cu alte cuvinte, după ce ați plătit deja pentru „ediția definitivă” a jocului, mai trebuie să scoateți și alți bani din buzunar pentru personaje clasice precum Blanka sau Sagat.

Merită? Nu. Sau poate doar în cazul în care nu dețineți absolut nicio versiune a jocului lansată până acum. Dacă aveți însă Street Fighter V, evitați acest Arcade Edition: toate update-urile aduse jocului (modurile Arcade și Story etc.) sunt disponibile sub forma de update-uri gratuite, iar personajele suplimentare, dacă aveți un pic de răbdare și îndemânare, pot fi deblocate și folosind moneda in-game Fight Money, fără a fi nevoie să cheltuiți bani reali.

Street Fighter 5 Arcade Edition

Street Fighter 5 Arcade EditionStreet Fighter 5 Arcade Edition

Street Fighter 5 Arcade EditionStreet Fighter 5 Arcade Edition

Publicat: 31 03. 2018, 13:41
Actualizat: 31 03. 2018, 13:42