Crash Bandicoot N. Sane Trilogy – imagini noi

Și-au făcut apariția noi imagini din Crash Bandicoot N. Sane Trilogy, colecția cu primele trei jocuri ale seriei Crash Bandicoot, remasterizate pentru PlayStation 4, dezvaluită în cadrul E3 2016. De această dată, noile imagini, pe care le puteți admira în galeria de mai jos, prezintă câteva dintre mediile de joc refăcute din cel de-al doilea joc al seriei – Crash Bandicoot 2: Cortex Strikes Back.

Jocurile incluse în Crash Bandicoot N. Sane Trilogy – Crash Bandicoot, Crash Bandicoot 2: Cortex Strikes Back și Crash Bandicoot: Warped – au fost recreate de la zero de către studioul Vicarious Visions, fiind adăugate noi animații, medii de joc, iluminare îmbunătățită, precum și secvențe cinematice complet refăcute. Coloana sonoră a fost de asemenea remasterizată, fiind înregistrate dialoguri noi pentru personajele cheie din cele trei jocuri.

Utilizatorii de PlayStation 4 Pro se vor putea bucura de grafică 4K (N. Hanced Fur-K, după cum o numesc umoristic producătorii), iar, pe partea de gameplay, Crash Bandicoot N. Sane Trilogy va oferi suport complet pentru stick-urile analogice, un sistem de salvări și checkpoint-uri unificat, precum și niveluri bonus și time trial-uri suplimentare.

Crash Bandicoot N. Sane Trilogy va fi lansat în cursul anului 2017, exclusiv pentru PlayStation 4.

Crash Bandicoot N. Sane Trilogy

Crash Bandicoot N. Sane TrilogyCrash Bandicoot N. Sane Trilogy

Crash Bandicoot N. Sane Trilogy

Publicat: 16 02. 2017, 16:00
Actualizat: 17 02. 2017, 14:03