Chernobylite – cum arată dezastrul de la Cernobîl în rezoluție 4K, cu toate detaliile la maximum

Colegii de la Darkside of Gaming au avut ocazia să încerce versiunea demo preliminară a jocului Chernobylite, pusă la dispoziție de studioul The Farm 51 celor care au contribuit financiar în cadrul campaniei de crowdfunding organizate prin Kickstarter.

Mai mult, aceștia au realizat o galerie de imagini din acest demo, capturate la rezoluție 4K și detalii maxime, pe care le puteți admira mai jos, în cadrul acestui articol. Totuși, trebuie ținut cont de faptul că acest demo nu reprezintă calitatea produsului final, cei de la The Farm 51 promițând numeroase îmbunătățiri și finisări pentru versiunea finală a jocului, programată pentru toamna acestui an.

Chernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

Chernobylite spune povestea unui fizician, fost lucrător în cadrul centralei nucleare de la Cernobîl, care și-a pierdut iubita în catastrofa apărută atunci când nucleul topit al reactorului cu numărul 4 s-a amestecat cu alte substanțe chimice pentru a da naștere unui material radioactiv care nu a mai existat nicăieri și niciodată în lume.

Marcat pe viață de această pierdere, trei decenii mai târziu, eroul din Chernobylite hotărăște să se întoarcă în zona de alienație din jurul fostei centrale nucleare de la Cernobîl pentru a investiga în detaliu dispariția persoanei iubite. Evident, nimic nu este ceea ce pare, iar întâlnirile cu ceilalți stalkeri (da, fix așa sunt numiți de către producători), confruntările cu creaturile paranormale ivite din altă dimensiune sau sistemul de crafting bazat pe cunoștințele de fizică și chimie ale protagonistului sunt doar câteva dintre elementele importante ce vor marca povestea neliniară din Chernobylite.

Pentru a crea o experiență cât mai credibilă, membrii echipei producătoare au călătorit până în Ucraina, și au scanat tridimensional numeroase porțiuni de teren și clădiri din zona de alienație de la Cernobîl prin intermediul propriei tehnologii Reality 51, acestea urmând să fie recreate fidel în joc cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4.

Chernobylite urmează să-și facă apariția în toamna anului 2019, pe PC, prin intermediul Steam. Versiuni pentru console ale jocului sunt de asemenea plănuite.

Chernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

ChernobyliteChernobylite

Publicat: 06 05. 2019, 11:12
Actualizat: 06 05. 2019, 11:13