Call of Duty: Infinite Warfare – noi secvențe din campania single player

Activision și Infinity Ward au dezvăluit, cu ocazia panel-ului susținut la San Diego Comic Con 2016, noi secvențe de gameplay din campania single player a jocului Call of Duty: Infinite Warfare. De această dată, am avut parte de un segment ceva mai familiar, de la începutul jocului, în care personajul principal trebuie să-și ghideze echipa pe străzile asediate ale Genevei. Spre final, nu lipsesc nici luptele în spațiu, principala noutate adusă de Infinite Warfare.

De asemenea, a fost oferit și un scurt trailer ce prezintă UNSA Retribution, nava pe care personajul principal al jocului o va gestiona și care va purta rolul de HUB în campania lui Call of Duty: Infinite Warfare. De aici se va putea alege ce misiuni dorește jucătorul să abordeze (principale sau secundare) și ordinea acestora.

Call of Duty: Infinite Warfare spune povestea unui căpitan al unei nave spațiale de război, nevoit să lupte împotriva unui inamic necruțător. Jocul va introduce în seria Call of Duty locații nemaivăzute până acum, arme noi, dar și abilități ingenioase. Întreaga campanie promite o experiență fără întreruperi și fără timpi de loading atunci când se va trece de la clasica acțiune first person la sol către secventele de dogfighting în carlinga navei spațiale pe care o vei pilota.

Call of Duty: Infinite Warfare și Infinite Warfare Legacy Edition, incluzând Call of Duty: Modern Warfare Remastered, vor fi disponibile din 4 noiembrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC. Cei care plasează o precomandă vor primi un remake al hărții Terminus din Call of Duty: Modern Warfare 2.

Publicat: 22 07. 2016, 13:05
Actualizat: 22 07. 2016, 13:06