Bombshell – dezvoltarea jocului a fost finalizată

3D Realms și Interceptor Entertainment au confirmat că dezvoltarea versiunii pentru PC a lui Bombshell a fost finalizată, jocul urmând să fie lansat la timp, pe 29 ianuarie 2016. Astfel, Bombshell devine primul joc realizat intern de 3D Realms declarat gold (finalizat) în mai bine de zece ani.

Bombshell va avea o coloană sonoră originală compusă și interpretată de Andrew Hulshult, o mostră din acest soundtrack fiind prezentată în trailerul de mai jos. Cei interesați vor putea achiziționa separat coloana sonoră, aceasta urmând să fie disponibilă prin intermediul serviciilor de distribuție muzicală, cum ar fi iTunes, la un preț echivalent cu 9$.

Povestea din Bombshell va fi destul de simplă: Shelly Harrison și-a pierdut un braț într-o încercare ratată de a dezamorsa o bombă de proveniență extraterestră. Blamată pentru acest incident, Bombshell a fost concediată din Global Defence Force, fiind recrutată totuși de o organizație militară privată. Eroina primește astfel o nouă șansă: un braț metalic construit din rămășițele materialelor găsite la locul exploziei.

Pe parcursul jocului, Bombshell va lupta împotriva hoardelor de extratereștri ostili din rasa Kyrr, conduși de maleficul om de știință Jadus Heskel (interpretat de Jon St. John, vocea lui Duke Nukem), în încercarea disperată de a-l elibera pe Președintele Statelor Unite ale Americii și de a salva Pământul.

Bombshell va putea fi achiziționat în două variante digitale: cea standard, la un preț echivalent cu 34,99$, precum și Bombshell Digital Deluxe Edition, la un preț de 39,99$. Ediția Digital Deluxe va oferi soundtrack-ul oficial al jocului realizat de Andrew Hulshult (în format digital), carte cu artwork-uri și harta lumii de joc (ambele digitale), precum și acces în premieră la versiunea beta a unui prequel pentru Bombshell, un first person shooter realizat în stil retro, bazat pe motorul grafic Build (Duke Nukem 3D, Shadow Warrior, Blood sau Redneck Rampage).

Bombshell va fi lansat pentru PC pe 29 ianuarie 2016, în format digital via Steam și Good Old Games. De asemenea, Bombshell își va face apariția și pe PlayStation 4 și Xbox One mai târziu în cursul anului viitor, de portarea pe console urmând să se ocupe studioul Abstraction Games.

Bombshell

Publicat: 22 01. 2016, 14:31
Actualizat: 22 01. 2016, 14:32