Assassin’s Creed Odyssey la E3 2018: un RPG veritabil?

După cum fusese promis, Ubisoft a prezentat noul Assassin’s Creed Odyssey în cadrul conferinței de presă susținute la E3 2018. Realizat de studioul Ubisoft Quebec pe parcursul ultimilor trei ani, Odyssey preia formula de joc din Assassin’s Creed Origins și îi adaugă un strat suplimentar de complexitate în ceea ce privește componentele sale de RPG.

Acțiunea din Assassin’s Creed Odyssey va avea loc în secolul al V-lea Î.Chr., în timpul războiului peloponesiac, atunci când cetățile Spartei și Atenei se luptau pentru controlul Greciei Antice. Pentru prima oară în istoria seriei Assassin’s Creed, jucătorii vor avea posibilitatea de a alege personajul alături de care vor parcurge aventura din Odyssey: Alexios sau Kassandra, mercenari spartani condamnați la moarte de propria lor familie.

După cum aminteam mai devreme, latura RPG din Assassin’s Creed Odyssey va fi extinsă, pe lângă elementele introduse de Origins (cum ar fi sistemul de progresie, loot-ul și deblocarea de skill-uri noi), urmând a fi adaugate noi opțiuni specifice genului, cum ar fi posibilitatea de a alege dintre mai multe replici în timpul dialogurilor. Nu vor lipsi nici legăturile romantice, pe care jucătorii le vor putea iniția dacă doresc.

Întreaga Grecie va putea fi explorată, iar eroul ales va putea lua parte chiar și la confruntările sângeroase dintre Sparta și Atena, cu armate de sute de războinici pe același câmp de bătălie. Nu în ultimul rând, explorarea și bătăliile navale, atât de apreciate în Assassin’s Creed IV: Black Flag, se vor întoarce în Odyssey, jucătorii urmând să aibă posibilitatea de a-și personaliza propria corabie, de a recruta echipajul dorit și de a dobândi astfel supremația asupra Mării Egee.

Assassin’s Creed Odyssey va fi lansat pe 5 octombrie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.

Assassin's Creed Odyssey

Assassin's Creed OdysseyAssassin's Creed Odyssey

Assassin's Creed OdysseyAssassin's Creed Odyssey

Assassin's Creed OdysseyAssassin's Creed Odyssey

Assassin's Creed OdysseyAssassin's Creed Odyssey

Assassin's Creed OdysseyAssassin's Creed Odyssey

Assassin's Creed OdysseyAssassin's Creed Odyssey

Publicat: 20 06. 2018, 14:04
Actualizat: 20 06. 2018, 14:05