Acum 20 de ani: cum arăta Half-Life înainte de lansarea sa

Ne-am obișnuit ca în ziua de azi publisherii și studiourile producătoare de jocuri să încerce să ne „tragă pe sfoară” în privința aspectului grafic al unui joc, trailer-ele sau segmentele de gameplay prezentate înainte de lansarea acestuia aproape de fiecare dată arătând mai bine decât produsul final.

Fie că este vorba despre folosirea versiunii pentru PC, urcată la rezoluții și niveluri de detalii inaccesibile utilizatorilor de rând, fie că pur și simplu am fost mințiți în față (vezi cazul lui Watch Dogs, unde din versiunea finală lipseau o sumedenie dintre efectele speciale prezentate în prealabil), companiile din industrie au acest obicei nefericit de a încerca să-și facă jocurile să arate mai bine decât o fac în realitate.

Pornind de la această idee, am decis să dăm ceasul înapoi cu mai bine de două decenii și să aruncăm o privire la cum a fost prezentat la acea vreme, înainte de lansarea sa, primul titlu al seriei Half-Life, unul dintre cele mai faimoase și iubite jocuri din întreaga istorie a acestui mediu de divertisment. În clipul de mai jos puteți admira gameplay din ediții preliminare ale jocului (ce datează din 1997 și 1998), prezentate de Valve la diferite convenții de gaming.

Publicat: 24 10. 2018, 16:01
Actualizat: 24 10. 2018, 16:02