Ace Combat 7: Skies Unknown a fost amânat până în 2018

Bandai Namco Entertainment, prin vocea lui Kazutoki Kono (franchise director pentru seria Ace Combat), a anunțat că lansarea jocului Ace Combat 7: Skies Unknown a fost amânată. Programat inițial pentru sfârșitul acestui an, cel de-al șaptelea titlu al seriei Ace Combat va vedea lumina abia în cursul lui 2018. Decizia a fost luată pentru a conferi echipei producătoare Project Aces timpul necesar pentru a-și transforma viziunea inițială în realitate.

Ace Combat 7 Skies Unknown

Ace Combat 7: Skies Unknown folosește motorul grafic Unreal Engine 4, profitând pe deplin de puterea de calcul a generației actuale de console și PC-uri pentru a conferi jocului un aspect fotorealistic. Jucătorii vor fi impresionați de norii și de așezămintele terestre deosebit de detaliate, menite să facă și mai credibile luptele aeriene desfășurate la viteze supersonice.

Jocul va include a o serie de avioane de luptă și echipamente ultra-moderne, unele chiar futuriste, piloții având la dispoziție toate uneltele necesare pentru a-și surclaseze oponenții. Așii aerului își vor putea demonstra priceperea în cadrul unei campanii bazate pe un fir epic dezvoltat sau își vor putea măsura puterile cu alți jucători în bătăliile online cu ritm alert.

Fanii seriei se vor bucura să audă că povestea din Ace Combat 7: Skies Unknown a fost scrisă de Sunao Katabuchi, care a participat și la creionarea evenimentelor din foarte apreciatele Ace Combat 4: Shattered Skies și Ace Combat 5: The Unsung War.

Ace Combat 7: Skies Unknown va fi lansat în 2018 pe PlayStation 4, Xbox One și PC.

Ace Combat 7 Skies Unknown

Publicat: 17 05. 2017, 16:02
Actualizat: 17 05. 2017, 16:03