VIDEO | George Ogăraru crede în Marius Lăcătuș: „Am o relație specială cu suporterii Stelei, cu Ghencea, acolo unde am crescut. Dacă am timp, vin să îi văd în playoff”

This browser does not support the video element.

George Ogăraru, director de scouting la Viitorul, nu se dezice de originile steliste în ciuda faptului că echipa la care s-a lansat joacă în Liga a IV-a. Fostul fundaș dreapta din Ghencea are o relație specială cu Marius Lăcătuș, antrenorul Stelei, cel de care îl leagă și o relație personală strânsă, dincolo de cea fotbalistică.

Intrat în direct marți, în cadrul emisiunii ProSport Live, Ogăraru a vorbit despre parcursul Stelei în acest sezon. „Mă bucur tare mult că a apărut și că a fost parte din viața mea și din cariera mea (n.r. – Marius Lăcătuș). Nu amestec niciodată meseria cu familia, să spunem, cu rudele. Atunci când am putut să ajut, am făcut-o cu mare plăcere, acum nu este cazul. Sunt pe primul loc, au câștigat derby-ul cu Dinamo, cred că au prima șansă, nu vor fi probleme. Bineînțeles, urmează playoff-ul și acolo trebuie să joace la fel de bine, dar cred că sunt echipa care merită să promoveze„, a spus Ogăraru.

Una dintre cele mai puternice voci din fotbalul românesc în „disputa” FCSB – Steaua, Ogăraru nu exclude posibilitatea de a susține echipa sa de suflet în playoff-ul pentru promovarea în Liga a III-a: „Dacă îmi va permite timpul cu siguranță voi veni să îi văd. Știți foarte bine că am o relație foarte bună cu suporterii Stelei, cu Ghencea în primul rând, acolo unde am crescut„.

După 22 de etape, Steaua București este liderul Ligii 4 București. Echipa pregătită de Marius Lăcătuș și de Ștefan Iovan are 61 de puncte, 6 mai multe decât AS Carmen. În playoff-ul care va stabili echipa care va juca barajul pentru promovare vor intra primele patru clasate la finalul sezonului regular și cel mai probabil acestea vor fi Steaua, AS Carmen, CS Progresul și CS Dinamo.

Publicat: 09 04. 2019, 12:24
Actualizat: 09 04. 2019, 12:25