Toată lumea îl aștepta la aeroport, dar Paul Pogba nu a mai ajuns! Motivul pentru care francezul nu va juca în Manchester United – AC Milan

Telenovela plecării lui Paul Pogbda de la Manchester United, cel mai probabil la Real Madrid, se prelungește. Francezul era inclus în echipa lui Ole Gunnar Solskjaer, care ar fi trebuit să plece vineri la Cardiff pentru jocul amical cu AC Milan din această seară, ultimul înaintea sezonului, dar jucătorul nu a făcut deplasarea.

Motivul oficial pentru care Pogba nu a mai ajuns la aeroport este agravarea unei accidentări la spate, suferită la Olslo la începutul săptămânii. Dar absența francezului a devenit o surpriză pentru colegii de echipă și oficialii clubului, conform Daily Mail. Campionul mondial era inclus pe lista fotbaliștilor care ar fi trebuit să zboare la Cardiff.

Conform informațiilor prezentate de englezi, Paul Pogba își „forțează” plecarea Old Trafford. Agentul său Mino Raiola, care se află în Anglia în acest weekend pentru a concretiza mutarea de 30 de milioane de lire a lui Moise Kean de la Juventus la Everton, încearcă să-l transfere pe fotbalistul francez la Real Madrid, după ce a recunoscut public că mijlocașul în vârstă de 26 de ani vrea să plece.

Deocamdată, Manchester United a rămas fermă pe poziția și nu i-a dat drumul lui Pogba să plece. Până joi seara, când se va închide fereastra de transferuri, orice este posibil. „Diavolii” sunt gata să anunțe oficial transferul lui Harry Maguire, pentru 80 de miliarde de lire sterline. Solskjaer a vorbit de cel puțin 1-2 achiziții până joi. Al doilea nume vehiculat este cel al lui Dybala.

 

Publicat: 03 08. 2019, 11:12
Actualizat: 03 08. 2019, 11:29