TIMP LIBER. Kaiac-canoe, un sport pe care îl poți stăpâni în maximum cinci zile

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Kaiac-canoe este sportul nautic care, în ultimii ani, a început să aibă în România din ce în ce mai mulți practicanți. Este, printre altele, și o activitate puțin costisitoare: doar 250 de euro costă un curs de instruire

„O plimbare cu canoea pe râuri vechi de când lumea e un prilej unic de a redescoperi legătura cu natura și cu Creatorul, care le-a făurit pe toate în vremuri demult apuse”. Declarația îi aparține lui Bill Mason, canoist celebru din Canada, care și-a dedicat întreaga viață sporturilor nautice, având o afinitate specială pentru kaiac-canoe, pe care îl descria în termeni laudativi de fiecare dată.

Cu toate că pare a fi un sport solicitant și dificil, kaiac-canoe e destul de la îndemână. Cei care vor să învețe principiile de bază ale kaiacului o pot face în maximum cinci zile. O oră petrecută în kaiac arde 400 de calorii, ceea ce îl face un sport excelent pentru cei care vor să piardă din greutate. Spatele, pieptul, stomacul și brațele se vor dezvolta armonios, iar atmosfera liniștită și gesturile repetitive din timpul unei sesiuni fac din acest sport nautic o disciplină relaxantă.

250 DE EURO PENTRU UN CURS COMPLET DE KAIAC CANOE

În țara noastră sunt peste 40 de cluburi și centre de selecție pentru cei care vor să urmeze cursuri de inițiere sau să facă performanță în acest domeniu. Un kaiac costă peste 1.000 de lei și poate ajunge chiar și la 2.000, în funcție de materialul din care este fabricat. Este necesar și un costum care să reziste la apă și o vestă de salvare. Există și o variantă extremă a practicării de kaiac-canoe, prin ape de munte, unde ocolirea obstacolelor oferă adrenalină, dar riscul unor accidentări este destul de mare chiar și pentru cei mai experimentați dintre practicanți.

Pentru cei care nu vor să investească într-un echipament complet, în anumite baze sportive se închiriază ambarcațiuni, dar prețul este destul de mare: 150-200 de lei pentru câteva ore pe apă. Un curs durează aproape o săptămână și costă în jur de 250 de euro, în care sunt incluse echipamentul și cazarea.

ESTE CONSIDERAT UN SPORT DUR

Forță, echilibru și ritm sunt cerințele care fac din kaiac-canoe un sport dur, dar cât se poate de frumos, iar sosirea verii este o ocazie excelentă pentru cei care vor să simtă gustul adrenalinei sau să se relaxeze. „În prima zi, am căzut mai mult decât am vâslit”, este experiența comună a tuturor practicanților.

Pentru cei care decid să încheie cursurile și să se avânte pe ape repezi, este recomandată o asigurare medicală. Accidentările sunt frecvente chiar și la cei mai experimentați dintre practicanți. Totuși, atât kaiacul, cât și canoea reușesc să combine armonios echilibrul și adrenalina. Amândouă pot fi controlate de cei care practică acest sport prin alegerea apei, a locului și obstacolelor. Este, în fond, „un prilej unic de a redescoperi legătura cu natura”. Inițierea în acest sport începe de la vârsta de 12-14 ani, dar activitatea competițională este permisă numai de la vârsta de 16 ani.

Începutul acestui sport nautic, unul firav, cunoscând întreruperi mari și zone limitate de răspândire, a avut loc în secolul al XIX-lea, atunci când un avocat pledant englez și-a construit primul kaiac și și-a petrecut următorul sfert din viață pe râurile și lacurile din Europa. Aventurile sale au atras mulți imitatori, astfel că, în 1866, a fost fondat primul club de acest fel: Royal Canoe.

Treptat, dar sigur, acest sport nautic și-a câștigat popularitatea în toată Europa și în America de Nord, atrăgând din ce în ce mai mulți fani. Conceptul de „kaiac-canoe” provine din alăturarea a două cuvinte, primul, „kaiac”, fiind o ambarcațiune sportivă cu unul sau mai multe posturi de vâslit, ascuțită la ambele capete, cu suprafață de alunecare netedă sau în clinuri și condusă de un tip de vâsle nefixate numite padele, din poziția așezat, în timp ce „canoe” este o ambarcațiune sportivă fără cârmă, cu unul sau mai multe posturi de vâslit, construită simetric, cu proră și pupă ascuțită și înălțată, care este condusă cu un tip de vâsle nefixate numite pagaie, din poziția în genunchi. Cuvântul „kaiac” înseamnă „barca omului” sau „barca vânătorului”.

 

Publicat: 20 06. 2014, 13:15
Actualizat: 01 07. 2014, 19:19