Surpriza venită târziu în noapte! Gabriel Sîncrăian a adus a treia medalie a delegației României la Rio

După două evoluții șterse în concursurile de haltere ale sportivilor Florina Hulpan și Dumitru Captari, al treilea om al delegației intrat pe scenă, Gabriel Sîncrăian, s-a autodepășit. Mai mult, sportivul din Bistrița s-a oprit la sfârșitul concursului … pe podium! Un rezultat care poate fi trecut la capitolul surprize, având în vedere că întreaga atenție era captată de finala la tenis dintre Tecău și Mergea vs Nadal și Lopez.

Pe hârtie, Gabriel Sîncrăian avea cam a șasea, a șaptea șansă la podiumul olimpic, raportat la greutățile pe care le-a anunțat înainte de concurs pentru prima încercare, dar și cele ale adversarilor săi: 165 kg la categoria „smuls” și 200 kg la categoria „aruncat”. Dar românul și-a calculat foarte bine pașii. Și-a dorit de fiecare dată o primă încercare de siguranță, pentru a simți bara, iar apoi să facă și calcule.

La „smuls” a anunțat 165 kg și a intrat la 167 kg, Progresia până la jumătatea concursului a fost din 3 în 3 kilograme, ambele tentative ulterioare fiind reușite. Cu un total de 173 kg, halterofilul român a fost pe locul 5, la 6 kg distanță de lider și la 2 kg de podiumul olimpic.

La „aruncat”, Sîncrăian a anunțat cu 10 kg mai puțin – 200 kg prima tentativă – față de toți cei patru sportivi aflați în fața lui. Șansele de a fi pe podium erau minime. Și totuși, tricolorul a crezut în steaua lui norocoasă. A început până la urmă cu 204 kg – tentativă reușită -, iar apoi a stat și a calculat. Principalii favoriți la medalii au intrat la 210 kg, mai puțin iranianul Rostami, campionul olimpic, care s-a dus direct la 215 kg, dar toți au ratat primele tentative.

Sîncrăian a adăugat pentru a doua tentativă încă 8 kilograme și a ridicat bara de 212 kg fără probleme (!), apoi pentru bronz a mai calculat alte 5 kg – 217 kg. Le-a ridicat și pe acestea. Matematica i-a adus medalia de bronz, având în vedere că Ulanov (Kazakhstan) a avut același total la final – 290 kg, dar a fost mai greu decât român cu vreo 600 grame. La egalitate în clasament, greutatea corporală a făcut diferența.

Gabriel Sîncrăian a urcat pe podiumul olimpic de la Rio și a contribuit la rândul lui la o nouă zi admirabilă pentru sportului românesc, cu medalia obținută la tenis de Mergea și Tecău și cu succesul la handbal al naționalei feminine în fața Spaniei.

Publicat: 13 08. 2016, 03:30
Actualizat: 13 08. 2016, 03:31