Surpriză! Gică Craioveanu este cel mai bun fotbalist din istoria lui Getafe: cum arată votul fanilor

Gică Craioveanu participă la un sondaj realizat de publicația din Spania, Marca, în care iubitorii fotbalului sunt invitați să voteze cei mai importanți jucători din istoria cluburilor din La Liga.

Echipa Getafe este reprezentată de Gică Craioveanu, care este lider detașat. Acesta a strâns peste 4000 de voturi și i-a devansat clar pe Casquero (1800 de voturi), Abbondanzieri (1300 de voturi) și Jorge Molina (1200 de voturi).

Lionel Messi nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ocupă primul loc printre fotbaliștii care au trecut pe la Barcelona, devansându-i pe Cruyff, Iniesta, Xavi, Puyol sau Ronaldinho, în timp ce, la Real Madrid lupta se dă între Cristiano Ronaldo și Alfredo di Stefano, 23.000 de voturi vs 23.500 de voturi.

Gheorghe Craioveanu a jucat în Spania în anul 1995 când a plecat de la Universitatea Craiova la Real Sociedad, unde a stat până în 1998. A continuat tot în fotbalul iberic, la Villarreal, unde a evoluat patru ani, iar în 2002 s-a transferat la Getafe, acolo unde și-a încheiat cariera, patru ani mai târziu. A strâns 330 de meciuri în prima ligă spaniolă de fotbal și a marcat peste 70 de goluri.

„(n.red. Te așteptai să fii declarat cel mai iubit jucător din istoria lui Getafe?) Da mă așteptam. De ce? Nu e frumos să spun eu, dar trebuie să spun, pentru că atunci când s-a votat la Getafe pentru statuie, m-au votat 70 la sută din suporteri. Ceea ce e uriaș. Eu am fost un jucător iubit și le mulțumesc celor care m-au votat.

Statuia există, dar am auzit că au furat-o de pe soclu. D-asta n-am păr, că au făcut caca porumbeii„, a spus Gică Craioveanu, potrivit telekomsport.ro

Publicat: 10 04. 2019, 20:39
Actualizat: 10 04. 2019, 20:40