SPECIAL – Sportul în care n-ai timp de calcule. La biatlon nu depui armele. Modelul Eva Tofalvi și povețele lui Simon Marton

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar

  • Simon Marton, antrenorul Evei Tofalvi, subliniază trăsăturile uneia dintre cele mai populare discipline de la Jocurile Olimpice de iarnă. Tehnicianul vorbește despre costurile pe care le implică biatlonul, explică de ce fac în prezent copiii pasul mai ușor și povestește cum a ajuns Eva pe vârfurile performanței

O voce de crainic de gară te anunță că tocmai ai ajuns în Krasnaya Polyana. La 60 de kilometri de Soci și vreo 40 de Parcul Olimpic. E o stațiune cuibărită sub o aripă a masivului caucazian. Unde uralele voluntarilor îți ghidează fiecare pas spre telecabină. Iar urările transmise într-o diversitate de limbi te fac să devii parte a poveștii. Povestea biatlonului. Un sport care-i solicită pe protagoniști asemenea decatlonului. Sau heptatlonului. Dar mai bine zis, doar biatlonului. Pentru că e un sport unic. E un melanj seducător de schi fond cu tir. Îți testează rezistența la durere, stăpânirea de sine, capacitatea de a lua decizii într-o fracțiune de secundă și puterea de luptă. Cu tine însuți. Cu adversari ținuți în palmă de echipe întregi. Care pregătesc focul în cele mai echipate tiruri. Vehicule în care dorm, respiră, privesc și vorbesc aceeași limbă maestrul de arme, ceruitorul, preparatorul fizic etc. O adevărată armată care clipește neîncetat pentru performanța vârfului lor de sabie. Al lor. Al rușilor, al bielorușilor, al austriecilor, al elvețienilor, al slovenilor.
La ultimii, Eva își ceruiește schiurile. E ritualul la care recurge de mai mult timp. Eva. Eva Tofalvi. Fata pe care o cunoaște fiecare jumătate de bulgăre de zăpadă. Din Rusia până în Franța. Din Germania până în Italia. Din Austria până în Harghita. A slăbit în ultimul an 7 kilograme (până la 58) și i-au înghețat toate lacrimile din barbă în cursa neîncetată de calificare la JO. Pentru a cincea oară. În 25 de ani n-a depus vreodată armele și ediția de la Soci a propulsat-o pe până pe platoul complexului Laura.

O adevărată Mecca a biatlonului din Rusia. Unde spectatorii vin pâlcuri-pâlcuri prin cele trei circuite de telecabină. Iar sportivii sosesc dintr-un sat olimpic ridicat din căsuțe din lemn și păzit de zdrahoni de 2 metri. În arenă n-ai unde să arunci nicio gămălie de ac. Iar atmosfera e identică: la sprint, la urmărire, la individual și la masstart. În tribune, mama Evei înalță rugăciuni cu voce înceată. Ghisela a venit la JO cu campania Mulțumesc, mamă (P&G) și pune într-o îmbrățișare tot vagonul de energie ținut în buzunarul de la piept. Fratele, Erno, se învârte ca un tigru în cușcă. Printre cei 10.000 de spectatori. Țiuituri, pocnete, miros de pizza, o voce de announcer care turuie ca la cotele apelor Dunării și costume de un verde ce-ți găurește retina îți iau ochii, mirosul și urechile. E cadrul în care Eva dă din nou greutate olimpismului intern. Povestea ei, țesută din sacrificii, muncă și ambiție, e exemplul-lecție pentru toți puștii care se îndrăgostesc de arme. Și de schi. Povestea ei, fragmentată cu imagini din biatlonul românesc actual, e spusă, pentru ProSport, de cea mai autorizată voce.
Vocea lui Simon Marton. Antrenorul Evei sparge liniștea de pe pârtie la finalul unei probe pe care Tofalvi a împănat-o cu aceeași încheiere de 6 km. Ai crede că e imposibil ca după ce a cărat arma ca un bolovan în spate, să mai făcă și antrenamentul care spală acidul lactic din mușchi.
Dar revenim. Undeva, la 2.000 m altitudine, Marton dă timpul înapoi, iar fata cu pantofi roșii revede scenele cu ochii minții. „La biatlon trebuie să ai în primul rând rezistență și voință. Să fii bun la tragere și să n-ai probleme cu vederea. E un sport foarte greu în care ambiția cântărește decisiv. Înainte, se începea cu schi fondul, dar acum, pentru că avem arme cu aer comprimat, copiii încep direct cu biatlonul. Apoi, când deja trec la glonț, unde e foarte periculos, au deja totul învățat”, demarează antrenorul de 54 de ani. Vorbește însuflețit. Susține că Eva e modelul perfect de urmat pentru mogăldețele fascinate de zăpadă și pac-pac. Și reia firul povestirii. „Părinții care vor să-și îndrepte copiii spre biatlon trebuie să știe că nu e un sport ieftin, dar nici scump precum tenisul. Eu am o concepție: cei care sunt serioși, muncesc mult și nu sunt atrași de calculator, pot urca pe fiecare scară a performanței. Se fac 7-8 antrenamente pe săptămână, iar alicele sunt mai ieftine decât gloanțele. Eva devine un model perfect de promovat pentru a face din biatlon un sport cât mai popular”.  Pe Simon Marton pasiunea pentru biatlon nu l-a părăsit niciodată. E director la CSȘ Miercurea Ciuc, unde îi ia de mână pe cei mici și îi trece pârtia spre pista performanței. Pe Eva o pregătește de la 8 ani! „Ea e o mare sportivă și toată viața a trăit pentru biatlon. Mi-aș dori ca toți copiii să fie la fel. E de peste 60 de ori campioană națională și a luat peste 300 de starturi în Cupa Mondială. Aceste cifre spun mult despre modul în care ea s-a dedicat și despre disciplina de care a dat dovadă în timpul carierei”, zice harghiteanul în timp ce-și aprinde o țigară.

Patru arene de biatlon în România
Marton poate lungi sau scurta povestea. Poate muta discuția spre orice. E la fel de interesant. Are o voce care ar spori oricând interesul pentru un film promovat de un trailer dinamic. Și o privire ce te teleportează prin toate poligoanele prin care a tras sau a concurat sportiva care a purtat de trei ori drapelul la ceremoniile de deschidere ale JO. „În țară, noi avem foarte multe arene perfecte: la Cheile Grădiștei, la Râșnov, la Predeal, la Harghita Băi. Sportivii beneficiază de toate facilitățile și România se poate alinina pe harta biatlonului mondial. Dar atleții au nevoie să alterneze locurile de antrenament. Să mai cunoască alți adversari și alte condiții. Așa ajungem în Austria, la Obertilliach sau Ramsau, în Germania la Rupholding sau în Italia, la Antholz-Anterselva”, redescoperă Simon repere importante din geografia carierei Evei.

 

„Mama ei, doamna Ghisela, mi-a spus că atunci când va ajunge în România, își va da seama că s-a  trezit dintr-un vis. E o declarație a unui părinte care și-a văzut de aproape copilul pentru prima dată la o ediție  a Jocurilor Olimpice. Cred că la aceeași mărturisire ar ajunge toți părinții care, la un moment dat, își vor vedea sufletele concurând sub cele cinci cercuri”, mai pune antrenorul încă o tușa care completează tabloul de iarnă.  Și pentru că aspectul financiar îi fascinează pe protagoniști, un loc întâi la Cupa Mondială e răsplătit cu câte 10.000 de euro. Și descrescător (9.000, loc 2 – 8.000, loc 3… – 1.000 de euro, loc 10). Tofalvi a câștigat o etapă de Cupa Mondială în 2009, iar titlul i-a accelerat pasul pe pante. „La Cupa Mondială e concurență cât mai mare. Rușii sau nemții vin cu câte șapte sportive”, mai spune Marton.
Discuția se apropie de final, iar pe pârtia din Complexul Laura mai alunecă doar mastodonții pe șine care bătătoresc zăpada. Nimic nu e la voia întâmplării, iar mecanismul pus la punct de ruși n-are stare. Are sare și piper. Te surprinde plăcut cu lucșii care inundă la orice oră din noapte pârtiile, cu telecabinele care circulă (și) goale non-stop.  E starea de normalitate care nu numai că întărește profesionalismul din timpul competiției. E starea care domnește timp de aproximativ 6 luni pe an. Sezon de sezon. O strategie generatoare de bani, de faimă și de respect.
O voce de crainic de gară te anunță că tocmai părăsești Krasnaya Polyana. Locul în care sunt cazați Tofalvi și Marton. Peste 40 de kilometri urmează Parcul Olimpic. Peste încă 20 urmează Soci…


Arma Evei costă 5.000 de euro. A mai schimbat țeava în decursul anilor, dar patul nu l-a schimbat de 15-20 de ani
Simon Marton, antrenor Eva Tofalvi

50 de bani costă cel mai ieftin cartuș cu care trage Eva Tofalvi. Poate ajunge și până la 80 de bani

10.000 de cartușe pe an folosește Eva Tofalvi

1.100 de cartușe a avut în Rusia sportiva antrenată de Simon Marton

250 de sportivi legitimați la biatlon sunt în România


BIATLON – REPERE IMPORTANTE
1861 – apare în Norvegia ca o tehnică de apărare militară
1924 – sub numele de Patrulă militară, e inclus în programul olimpic
1928, 1936, 1948 – e inclus la JO doar ca sport demonstativ din cauza numărului mic de practicanți
1950 – fenomenul începe să se răspândească în Uniunea Sovietică și în Suedia
1958 – are loc primul campionat mondial (Austria)
1960 – e introdus la Jocurile Olimpice (proba masculină)
1992 – la ediția olimpică de la Albertville sunt primite și fetele


 

Publicat: 18 02. 2014, 14:23
Actualizat: 19 02. 2014, 13:41