Securitate sporită! 6.800 de polițiști și jandarmi vor asigura măsurile de ordine în ultima zi a turneului

În dorința de a duce la bun sfărșit Campionatul European din Franța, pentru a evita eventualele incidente, un total de 6.800 de jandarmi și ofițeri de poliție vor asigura măsurile de ordine în ziua finalei dintre Franța și Portugalia, informează prefectul francez Michel Cadot, citat de Marca.

Forțele de ordine vor fi împărțite în jurul stadionul din Saint-Denis, în fanzone-uri, și pe bulevardul Champs Elysees în timpul meciului, dar și după fluierul de final, încercând să asigure zonele cheie din capitala Franței.

În zona arenei Stade de France vor patrula permanent aproximativ 1.300 de jandarmi și polițiști, în timp de 3.400 vor supraveghea zona bulevardului Champs Elysees, locul unde suporterii ambelor formații ar putea să se strângă pentru a sărbători triumful echipei lor naționale. Fanzone-uri din Paris vor în permanență sub observația a minim 700 de forțe de ordine. Restul, până la totalul de 6.800, se vor afla în stadion pe parcursul meciului.

Spre deosebire de cazul din 1998, când Franța a câștigat Cupa Mondială chiar la Paris, poliția nu va opri traficul pe Champs Elysees dacă naționala pregătită de Didier Deschamps se va încorona drept campioană europeană, permițându-le fanilor să sărbătorească.

Finala Euro 2016 dintre Franța și Portugalia se va disputa duminică, 10 iulie, de la ora 22:00, pe Stade de France din Saint-Denis.

Mediafax

Publicat: 10 07. 2016, 10:07
Actualizat: 10 07. 2016, 10:08