Scrisoarea de despărțire a lui Mbappe pentru fanii și colegii de la AS Monaco: „Puteți să mă huiduiți, eu vă iubesc!”

  • Kylian Mbappé a ținut să le transmită suporterilor clubului AS Monaco gândurile sale, după transferul său la PSG, în urma căruia fanii monegasci au reacționat vehement. La final le-a dedicat câteva pasaje și foștilor săi colegi, staff-ului tehnic și președintelui Vadim Vasilyev.

Pe 27 august, Mbappé a fost rezervă neutilizată în meciul de campionat cu Olympique Marseille, disputat pe Stade Louis II și încheiat cu victoria gazdelor, scor 6-1. Vârful de 18 ani a fost huiduit de fanii echipei sale în seara aceea, transferul la PSG fiind doar o chestiune de zile la momentul respecitv. Patru zile mai târziu a fost oficializat transferul deghizat într-un împrumut.

„Dragii mei monegasci,

Știu că unii dintre voi nu înțeleg decizia mea. Vă înțeleg furia. Înțeleg și huiduielile pe care le-am primit când ne-am întâlnit ultima oară (n.r. meciul cu Marseille). Multe informații false au apărut în presă în legătură cu transferul meu. Nu m-am schimbat! Am aceleași valori ca până acum: sunt umil, simplu și respectuos.

Puteți să fiți furioși, să mă urâți, să mă huiduiți, dar niciodată nu o să mă puteți opri din a vă iubi. Vă iubesc.

AS Monaco,

Vă mulțumesc tuturor. În primul rând le mulțumesc colegilor, care m-au forțat să fac performanță și să-mi ating potențialul. Mulțumesc staff-ului tehnic, care m-a ajutat să progresez și să-mi ating obiectivele.

„Vă mulțumesc domnule Vadim, sunteți un președinte foarte mare și un om și mai mare. Vă mulțumesc că m-ați ascultat și m-ați susținut în timpul carierei. Fără dumneavoastră, AS Monaco nu ar fi fost astăzi un mare club”

În vara anului viitor, Mbappé va deveni al doilea cel mai scump transfer din istorie. PSG va plăti 180 de milioane pentru cumpărarea definitivă a internaționalului francez.

 

Publicat: 05 09. 2017, 11:57
Actualizat: 05 09. 2017, 11:58