Samara, Dodean și Szocs s-au calificat în barajul pentru sferturi la CM de tenis de masă

  • Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat în turneul pentru locurile 1-12 la Campionatele Mondiale pe echipe de la Kuala Lumpur,  după ce a învins, miercuri, reprezentativa Ungariei cu scorul de 3-1, în ultimul meci din Grupa A.

Daniela Dodean a fost învinsă de Georgina Pota în prima partidă, cu scorul de 3-1. Elisabeta Samara a adus primul punct reprezentativei României după ce a învins-o cu 3-1 pe Dora Madarasz, iar Bernadette Szocs a câștigat confruntarea cu Szandra Pergel cu scorul de 3-2, după ce a revenit de la 0-2 la seturi. În ultimul meci Samara a trecut de Pota cu 3-1 după ce a revenit de la scorul de 2-1 pentru sportiva din Ungaria.

România, vicecampioana europeană, a câștigat meciurile cu Malaezia, Spania și Ungaria și a pierdut partidele cu China și Taiwan.

Primele trei clasate s-au calificat în turneul pentru locurile 1-12, iar celelalte trei vor evolua pentru locurile 13-24. În clasament, China a ocupat primul loc, cu 10 puncte, urmată de Taiwan, 9 puncte, România, 8 puncte, Ungaria, 7 puncte, Spania, 6 puncte și Malaezia, 5 puncte.

Publicat: 02 03. 2016, 15:04
Actualizat: 02 03. 2016, 15:05