Ozil e aproape sigur titular în meciul de deschidere al campioanei mondiale în care nemții pariază pe cel puțin un gol al lui Thomas Muller

13 iulie, 2014, Rio de Janeiro. Goetze înscria golul vieții și făcea fericiți peste 80 de milioane de nemți: după 24 de ani, Germania era din nou campioana lumii la fotbal!

17 iunie 2018, Moscova. Fără Goetze în lot, dar cu „alter-ego”-ul și bunul său prieten Marco Reus – atipicul debutant la un turneu final la vârsta de 29 de ani după atâtea și atâtea accidentări – campioana mondială en titre își începe extrem de dificila misiune, intitulată pe cât de sec, pe atât de grăitor: „Apărarea Titlului”! Cucerit acum patru ani, după năucitorul scor de „Blitzkrieg” împotriva gazdei Brazilia în semifinală (7-1) și după un 1-0 plin de suspans în finală cu eterna rivală, Argentina lui Messi, Germania e hotărâtă să pună în scenă încă o reprezentație epică de fotbal total în marele teatru rus! Primul act pe care carismaticul Joachim Low trebuie să-l regizeze cu succes este cel al confruntării cu ofensivul Mexic care va face tot posibilul s-o înțepe pe campioana en-titre în special prin imprevizibilul „Chicharito” Hernandez care cunoaște cum nu se poate mai bine fotbalul german după ce a evoluat două sezoane în Bundesliga, la Bayer Leverkusen! Dar dacă „Chicharito” va izbuti să străpungă defensiva de fier forjat a nemților, condusă de duo-ul Hummels-Boateng, goleadorul mexican va trebui să-l învingă pe cel mai bun portar din Brazilia 2014 și al acelui an, pe nimeni altul decât Manuel Neuer! Revenit, ce-i drept, după 9 luni de pauză în urma unei accidentări foarte serioase, căpitanul „Mannschaft”-ului și al lui Bayern Muenchen are șanse să-și regăsească forma de vis de acum patru ani, potrivit lui Low, care în ultimele 3 săptămâni i-a alocat suplimentar elevului său un program special și foarte intens de antrenamente separate cu antrenorii de portari!

 În acest context, presa germană este optimistă cu privire la posibilitatea ca echipa să-și apere titlul, ipoteză în care ar egala performanța all-time a Braziliei – 5 turnee finale câștigate – precum și pe cea a aceleași selecționate selecao la capitolul cupe mondiale cucerite consecutiv – 1958 și 1962 – categorie unde în top este și marea absentă, Italia cu triumfurile din 1934 și 1938! Dar până să viseze la ziua de 15 iulie 2018 și la posibila euforie ulterioară, publicațiile bild așteaptă cu nerăbdare meciul cu echipa Mexicului, unul care nu se anunță a fi deloc ușor! Și totuși, pronosticul lui bild.de este de 3-0, redacția sport a celui mai citit ziar – atât tipărit cât și on-line – din Germania pariind pe un gol al „liderului spiritual” al „Mannschaft”-ului, aprigul Thomas Mueller, care – de la debutul său în 2010 – a înscris în fiecare meci de deschidere, devenind astfel un specialist în acest domeniu! Apoi – continuă bild.de – indiferent dacă-l bagă sau nu la pauză Low pe Reus – Germania îl are și pe ultra-rapidul Timo Werner, despre care bild scrie că e mai rapid decât însuși fenomenalul Ussain Bolt pe primii 30 de metri! Iar, mai presus de orice, conchide bild, echipa națională de fobal a Germaniei îl are în primul „unsprezece” pe cel mai bun pasator din lume, Toni Kroos!

O mică emoție în tonul avancronicilor la meciul de azi împotriva Mexicului se simte atunci când presa menționează situația jucătorului de la care majoritatea nemților așteaptă să facă diferența creativă în jocul ofensiv al echipei, și anume Mesut Ozil! Deși efectele scandalului pozelor cu președintele turc, pare să se fi stins, welt.de și spiegel.de scriu să situația lui Ozil și a lui Endogan a celălalt jucător de origine turcă implicat în „Afacerea Erdogan” este încă delicată! Asta cu atât mai mult cu cât alaltăieri Mercedes-ul lui Gundogan a fost avariat! Și, ca și când acest incident nu ar fi fost de ajuns, cu o zi înainte, un important și respectabil director de teatru din Muenchen a postat pe pagina personală a unei rețele de socializare un mesaj xenofob la adresa lui Ozil, prin care îl „invita” pe acesta să „dispară” din Germania și să se întoarcă „în Anatolia” la al său „Hitler turc”! După ce mesajele au ajuns în presă, directorul de teatru și-a șters comentariile, explicând că acestea au rerpezentat exclusiv o „poziție personală spontană” și că el nu se pricepe defel la fotbal!

În schimb, Joachim Low se pricepe foarte bine la acest sport și a declarat – asemeni lui Neuer – că scandalul Ozil&Gundogan – Erdogan a fost demult „clasat” în interiorul echipei care acum se concentrează exclusiv asupra campaniei de apărare a titlului mondial! Campanie care începe azi, de la ora 18.00, ora României, cu un meci care se anunță deopotrivă dramatic și spectaculos! Iar, potrivit unei știri de ultimă oră din același bild, se pare că Low va începe aproape sigur cu Ozil titular și cu Reus rezervă! Selecționerul reconfirmă, astfel, ceea a declarat la începutul săptămânii, și anume că – în pofida unor mici valuri de huiduieli din partea propriilor suporteri la adresa starului de origine turcă – pentru el singurul criteriu de selecție este cel al valorii fotbalistice și al formei de moment! Prin urmare, GERMANIA – MEXIC are toate șansele să ofere privitorilor un nou super-spectacol la Campionatul Mondial de Fotbal, Rusia 2018!   


articol scris de Ovidiu Iordan
 

Publicat: 17 06. 2018, 17:11
Actualizat: 17 06. 2018, 17:12