Ovidiu Hațegan va arbitra meciul de fotbal Brazilia – Irak de la Jocurile Olimpice

Ultimul meci al etapei a doua a grupelor se va disputa între echipa țării gazdă, Brazilia și cea a Irakului și va fi condus la centru de românul Ovidiu Hațegan, ajutat la linii de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, anunță site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.Pentru cei doi asistenți, această partidă va reprezenta debutul la Jocurile Olimpice, în timp pentru centralul român va fi a doua prezență la acest turneu, după ce a fost al patrulea oficial la partida Mexic – Germania, scor 2-2, din prima rundă a grupelor.

Partida de pe Estádio Nacional Mané Garrincha din Brasília va începe de la ora locală 22:00 (luni, ora 4:00, ora României), al patrulea oficial fiind desemnat senegalezul Malang Diedhiou. După prima rundă, cele patru echipe ale seriei – Brazilia, Irak, Danemarca și Africa de Sud – se află la egalitate perfectă, ambele meciuri încheindu-se cu același scor, 0-0.

Din lotul Braziliei pentru Jocurile Olimpice nu lipsesc vedete precum Neymar, care este și căpitanul echipei, Rafinha (ambii de la Barcelona), Marquinhos (PSG) și Felipe Anderson (Lazio), sau Gabriel Jesus, care a semnat în această vară cu Manchester City, dar va rămâne până în iarnă la Palmeiras, Gabigol și Thiago Maia, ultimii doi doriți în această vară de principalele cluburi din Europa.

Mediafax

Publicat: 07 08. 2016, 12:46
Actualizat: 07 08. 2016, 12:47