Nu s-a mai putut abține și a dezvăluit tot! „După meci, m-am bătut cu Messi la vestiare”

Argentina a avut o prestație extrem de modestă la CM 2018, iar presa sud-americană a explicat că atomosfera în cadrul lotului a fost incendiară, Messi, starul naționalei și al Barcelonei, fiind de fapt omul care a decis și selecția. El conduce totul în vestiar, dar unul dintre colegii săi a avut curajul să-l înfrunte. Episodul s-a peterecut la Copa America în 2011, după o remiză în fața Columbiei.

Fundașul Nicolas Burdiso e cel care a făcut declarațiile incredibile, conform Telefe. „După un meci, ne-am bătut la vestiare. Nu cred că am fost singurul care a țipat vreodată la el, dar asemenea lucruri se pot întâmpla într-un vestiar. Trebuie să recunosc însă că în acea situație lucrurile au mers mult prea departe”, a spus fostul internațional, ajuns acum la 37 de ani.

Apoi, a detaliat: „Totul a început pe teren. Ne-am certat pentru că el mi-a cerut mingea, eu am vrut să-i pasez, dar nu am putut. El s-a enervat pentru ce s-a întâmplat în meci, eu pentru situație în general. Am mers la vestiar și când am văzut că vine și el, l-am așteptat. A trebui ca ceilalți colegi să intervină și să ne separe. Nu e ceva frumos, dar asemenea lucruri se mai întâmplă în fotbal. Lionel are o personalitate puternică și eu sunt la fel. Până la urmă totul s-a rezolvat”.

Burdiso are 49 de meciuri în tricoul naționalei, dar din noiembrie 2011, după conflictul cu Messi, nu a mai bifat nicio prezență.

Publicat: 16 07. 2018, 10:58
Actualizat: 16 07. 2018, 10:59