Nicoleta Grasu, la a 6-a Olimpiadă din carieră** Vrea MINUNEA la Londra: „O medalie”

Atleta Nicoleta Grasu va reprezenta România pentru a 6-a oară consecutiv la Jocurile Olimpice și speră ca la Londra să reușească o minune – o medalie. Într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX a povestit cum s-a îndrăgostit cu 24 de ani în urmă de „discobolul” Costel Grasu, soțul și antrenorul său.

Redăm integral interviul acordat de atleta Nicoleta Grasu agenției de presă MEDIAFAX:

Reporter: – Ați ajuns la a șasea participare la Jocurile Olimpice…
Nicoleta Grasu: – Așa e și mă bucur tare mult că am putut să o prind. M-am bucurat tare mult că am putut să dau 62 de metri și am putut să prind această Olimpiadă. Sper să confirm și anul ăsta rezultatele și să fie o laudă pentru mine că am prins a șasea Olimpiadă.

R.: – Ați declarat după Beijing că vă retrageți, și totuți ați mers mai departe?
N.G.: – La Beijing mi-a mers foarte rău, am fost dezamăgită și am zis că nu mai intru niciodată pe stadion. Dar încurajată de prieteni și familie am zis să mai încerc. Și în următorul an am luat medalia de la Berlin, unde am dat 65 de metri, ceea ce mi-a arătat că sunt în formă maximă. În ciclul ăsta de patru ani, am venit cu două medalii, una la mondiale și una la europene. Așa m-a ajutat Dumnezeu să mai prind și a șasea Olimpiadă.

R.: – Cât aruncați acum?
N.G.: – E foarte greu de spus că pot arunca atât cât să aduc o medalie olimpică. Nu sunt în cea mai bună formă, nu arunc bine. Dar eu sper în mine, am încredere că voi arunca bine atunci când va fi momentul, pe 3 și 4 august la Londra.

R.: – Ce vă motivează să mergeți mai departe?
N.G.: – Păi ambiția de a nu termina acest sport cu rezultate proaste. Încerc să dau tot pentru a-mi face munca cât mai bine. În plus, știți ce mă mă motivează? Am atâtea medalii în palmares, și mondiale și europene, dar nu o am pe asta olimpică. Totuși, poate reușesc o minune anul ăsta. Dacă nu va fi să fie mă voi mândru cu participarea la șase Olimpiade.

R.: – Ce ar însemna o medalie olimpică?
N.G.: – Ce înseamnă pentru orice sportiv, o schimbare de viață. Pe lângă glorie vin și banii, te face om pe viață.

R.: – Care este cel mai frumos moment din carieră?
N.G.: – Nu pot să spun că nu sunt medaliile, dar asta e cea mai frumoasă medalie a mea (arată spre fiul său, care a asistat la interviu). M-am bucurat că am putut să mă rup de sport când l-am făcut pe el și acum el îmi dă toată încrederea de care am nevoie să merg mai departe. Pentru el muncesc.

R.: – Face și el sport?
N.G.: – Da, sper să ne calce pe urme. Acum e copil, dă cu greutatea de un kilogram, dar e cam mic să-și aleagă încă o disciplină. El vrea disc, vă dați seama, dacă și eu și soțul am făcut asta. Nu știu, nu vreau să-i impun, ce vrea copilul. Nu vreau să-i impun pentru că nici mie nu mi-a impus nimeni. Eu am început cu alergările și cu săriturile. Și apoi am ajuns la disc.

R.: – Cum ați început?
N.G.: – Eu eram o fire zglobie, ca și acum de altfel, că mă pun eu cu copiii ăstia, încerc să mă bat cu junioarele. La început am făcut triatloane, garduri, alergări. Apoi la juniori 3 când am dat cu greutatea și am văzut că am forță am ajuns la aruncări.

R.: – Cum l-ați cunoscut pe soțul și antrenorul dumneavoastră, Costel Grasu?
N.G.: – M-am îndrăgostit de el când l-am văzut prima dată la lot. Sunt două zeci și ceva de ani de atunci. Chiar anul ăsta facem 20 de ani de căsnicie. Când l-am văzut prima dată arăta exact ca o statuie, ca discobolul. Soțul meu chiar era un exemplu pentru toți sportivii. Era sculptat. Exact ca discobolul. A fost dragoste la prima vedere și din ’88 ne iubim în continuare.

R.: – Acasă cine gătește?
N.G.: – Păi cred că eu, mama, nu?. Cine gătește Ștefan acasă?
Ștefan Grasu: – Mama gătește. Omleta îmi place cel mai mult.
N.G.: – Îi face mami mai multe, îi gătesc ce îi place (râde)

R.: – E mai ușor cu soțul și copilul în cantonament?
N.G.: – Da, îți alină dorul de casă. E altceva. Chiar dacă trebuie să te concentrezi pe ceea ce faci. Toți care vin cu familiile în cantonament au arătat că se poate face mare performanță.

R.: – Financiar sunteți mulțumită?
N.G.: – Eu am ajuns la un nivel la care pot spune că sunt mulțumită dar nu același lucru se poate spune și despre cei mai tineri. Am avut unele concursuri în care am câștigat bani, apoi am mai câștigat medalii care au fost plătite. Acum trebuie să faci mare performanță, să fii invitat la concursurile pe bani. Dar nici acolo nu se mai câștigă așa cum era acum câțiva ani. Acum se câștigă bine la Diamond League. Cine merge acolo și vine în primii opt poți să mai aduci un ban acasă. În rest, sunt plătite doar medaliile mondiale și olimpice. Suntem în România și banii sunt puțini la toate secțiile. Dar din puținul pe care îl avem se mai ridică sportivi care să facă mare performanță. Să știți că românul caută marea performanță, pentru că din asta trăim. Și dacă îți iei un alt serviciu și ești plătit cu opt sau zece milioane pe lună nu știu ce am putea face cu ei.

R.: – Dar la competiții luptați cu alți sportivi care au condiți de pregătire cel puțin mai bune…
N.G.: – Da, asta așa e, dar ne gândim că asta e țara, ce să facem, să emigrăm? Unde să ne ducem?

R.: De ce nu?
N.G.: – Pentru mine e greu să mai plec la vârsta asta. Dar și pentru cei care au 18 ani și vor să își ia viața în piept nu e ușor. Știu destui care au mers să se antreneze afară dar nu s-au acomodat. Trebuie să te rupi de tot. Să știți că și noi am avut propuneri dar nu a fost cazul. Am ținut să fim aproape de familie, de casă, să ne cânte tricolorul.

R.: – Sunteți patriotă?
N.G.: Da, pentru că îmi place să trăiesc cu oameni mulți lângă mine. Dacă mergi în străinătate cunoști două-trei familii și gata. La noi am destui prieteni. În plus când ți se cântă imnul simți că te vede o țară întreagă, că ești aplaudată și apreciată.

R.: – După retragere rămâneți tot în sport?
N.G.: – Da, îmi doresc să fiu antrenoare la Dinamo alături de soțul meu. Am activat atâția ani la Dinamo, vreau să mă alătur lui și să aducem sportivi și mai buni decât noi.
Ștefan: – Mamă ai zis că vei fi antrenoarea mea…
N.G.: – Păi dacă vrei normal că voi fi antrenoarea ta. Deocamdată trebuie să te ții de antrenamente la clubul unde ești. Trebuie să mai crești.