Momente halucinante la finalul partidei România – Franța: Cristi Manea a bruscat o fană, iar soția jucătorului a fost lovită cu piciorul în gură de un suporter român. Fotbalistul a intervenit, dar Gică Hagi i-a cerut să plece la vestiare

Selecționerul României U21, Mirel Rădoi, a dezvăluit la finalul partidei cu Franța, scor 0-0, că doi suporteri români au lovit-o pe soția lui Cristian Manea (21 de ani). S-ar părea că soția lui Manea a fost lovită în plină figură, de iubitul unei fane care ar fi fost bruscate de Manea. Femeia respectivă ar fi vrut să facă o poză cu Manea, dar jucătorul a dat-o la o parte, pentru a ajunge la soția sa. Iubitul acesteia l-a împins pe Manea, iar mai apoi a lovit-o cu piciorul în gură pe soția lui Manea, după ce s-ar fi iscat un adevărat carambol.

Rădoi a spus la finalul partidei „Această calificare este umbrită de gestul făcut de doi suporteri români, care au lovit-o pe soția lui Cristi Manea”, a spus Mirel Rădoi, la microfonul TVR. „A fost un incident care nu își avea locul. Au lovit-o fără motiv pe prietena lui Manea! Aș putea să spun cuvinte care mă pot depăși, dar sper că cei care au făcut aceste gesturi să nu mai calce pe stadioane. Nu se poate tolera așa ceva. Manea era devastat după meci! Fata a fost dusă la spital, o să aibă două copci!”, a spus extrem de dezamăgit de cele întâmplate, Mirel Rădoi.

Conform jurnalistului Decebal Rădulescu, un suporter a lovit-o cu piciorul în gură pe soția lui Cristi Manea. La finalul partidei, soția lui Manea a vrut să facă o poză cu jucătorul, venit în zona tribunelor. O fană s-a băgat în fața ei, pentru a se poza cu jucătorul. Cristi Manea a încercat să o dea la o parte, încercând să ajungă la soția sa. În acel carambol, iubitul fanei a lovit-o cu piciorul în gură pe soția lui Cristi Manea. Jucătorul a rămas și după incident în zona tribunelor, dar Gheorghe Hagi a intervenit și i-a transmis să plece de acolo și să meargă la vestiare.


FOTO: Gazeta Sporturilor

 

Publicat: 25 06. 2019, 00:25
Actualizat: 25 06. 2019, 16:21