Mesajul tăios al lui Dalic la adresa politicienilor croați: „Nu sunteți bineveniți la noi în vestiar. Vă rog să nu purtați tricouri cu însemnele naționalei”

Croația a fost surpriza plăcută a acestui turneu final, reușind să ajungă până în finală, unde a fost învinsă de Franța lui Didier Deschamps, scor 4-2. Trupa lui Dalic a făcut poporul croat mândru, dat fiind faptul că au scos peste 500.000 de oameni în stradă la întoarcerea în țară. Pentru această performanță, croații vor primi aproximativ 23 de milioane de euro, bani ce urmează să fie donați în scopuri caritabile.

Parlamentarii și președinta Kolinda Grabar-Kitarovic s-au afișat în tricourile echipei naționale pe parcursul turneului, lucru care l-a deranjat pe selecționerul Zlatko Dalic, acesta publicând o scrisoare pe rețelele de socializare în care îi roagă pe politicieni să stea departe de echipa națională.

„Cupa Mondială din Rusia ne-a arătat că, în lumea fotbalului, toți avem șanse egale. O generație talentată, cu jucători talentați care muncesc din greu pot să reușească. Această generație de fotbaliști a reușit să demonstreze că o echipă poate ajunge pe cele mai înalte culmi indiferent de țara din care provine, buget sau felul în care arată stadioanele. Scriu aceste rânduri din cauza situației dificile în care se află Croația. Suntem cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, guvernată de oameni considerați ca fiind membri ai unei organizații criminale. Croația este țara din care milioane de oameni au plecat în ultimii 20 de ani. Astăzi, în Croația, mulți oameni nu reușesc să-și acopere nevoile de bază, tinerii nu pot să-și plătească educația, sistemul sanitar este la pământ iar cel juridic este corupt și îi protejează pe cei de sus.

Le cer politicienilor și tuturor reprezentanților autorităților care au dus poporul spre mizerie și disperare să stea departe de echipa națională. Nu sunteți bineveniți la noi în vestiar, nu vrem să facem poze sau să vă strângem mâna. Sunteți cei care ați făcut Croația una din cele mai sărace țări din Europa. V-ați făcut vouă viața mai bună, și ați creat condiții imposibile de viață în Croația. Avem copii care n-au văzut niciodată Marea Adriatică, asta deși Croația are mai mult de 1.000 de kilometri de plajă. Avem copii care merg flămânzi la culcare pentru că părinții lor, șomeri, nu au ce să le dea de mâncare.

Cei care din cauza cărora se petrec asemenea lucruri la noi în țară nu sunt bineveniți în vestiar. Vă rog să ne respectați decizia și să nu purtați tricouri cu însemnele naționalei și să nu vă folosiți de succesul nostru ca să vă promovați imaginea, pentru că nu faceți decât să luați din meritele noastre.

Informăm publicul că toți fotbaliștii (n.r. – fotbaliștii croați) va dona toți banii unei fundații speciale pentru copiii din Croația, fundație ce va finanța vacanțele pentru copiii croați, care nu au văzut niciodată Marea Adriatică . Membrii echipei naționale sunt alături de poporul croat. Vom face tot ce ne stă în putință ca să-i ajutăm pe oameni, dincolo de victoriile pe care le obținem. Toți copiii croați vor avea oportunitatea să petreacă cel puțin 7 zile pe coasta Croației. Măcar atât putem face pentru cei mai vulnerabili.

Răspândiți-mi mesajl și veniți la recepție, luni, la Zagreb

Ovații poporului croat

Cu gânduri bune

Zlatko Dalic, selecționerul echipei naționale de fotbal a Croației”, a fost mesajul lui Dalic.

În cariera sa de antrenor, Zlatko Dalic (51 de ani) a antrenat echipele Varteks, Rijeka, Dinamo Tirana, Slaven Belupo, Al-Faisaly, Al-Hilal și Al-Ain.

Publicat: 18 07. 2018, 13:00
Actualizat: 18 07. 2018, 13:01