Lloris va egala recordul lui Deschamps la meciul cu Elveția: va fi căpitanul Franței în a 54-a partidă

Franța va întâlni Elveția în ultimul meci al Grupei A, partidă ce se disputa la ora 22:00, în același timp cu confruntarea dintre România și Albania.

Pentru Hugo Lloris, căpitanul Franței, meciul cu Elveția va fi unul special. Portarul lui Tottenham va evolua pentru a 54-a oară cu banderola pe braț și va egala astfel recordul lui Didier Deschamps. Lloris este căpitanul naționalei Franței din 2010.

„Evident, e plăcut! Dar departe de mine gândul de a mă compara cu antrenorul meu care rămâne un jucător de referință în istoria fotbalului francez”, a declarat Lloris.

Deschamps nu a gustat gluma jurnaliștilor francezi atunci când a fost întrebat dacă îl va ține pe bancă pe Lloris pentru a nu-i strica recordul: „Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte. Dacă mă va depăși, cu atât mai bine”, a precizat selecționerul francez.

Publicat: 19 06. 2016, 10:31
Actualizat: 19 06. 2016, 10:32