Jucătorii Germaniei s-au supărat pe fani și pe presă: „Abia așteaptă să jucăm prost și sar pe noi! E ceva personal”. Cine sunt jucătorii vizați de „critica extremă”

Înfrângerea Germaniei în fața Mexicului, 1-0 în primul meci al grupei F, a produs o stare tensionată între fotbaliștii selecționați de Joachim Low. În stilul caracteristic, presa din Germania a criticat dur prestația fotbaliștilor și a reproșat în termeni duri folosirea unor fotbaliști precum Khedira sau Ozil, cei care au avut evoluții mai mult decât modeste contra mexicanilor.

În fața valului de reproșuri, val venit nu doar dinspre presă, ci și din partea microbiștilor nemți, fotbaliștii lui Low au luat atitudine. „E important ca fiecare să poată spună ce vrea, însă e evident că e ceva personal”, a spus Mario Gomez, veteranul din atacul nemților. Acesta a continuat menționând faptul că „Am impresia că unii abia așteaptă să jucăm prost și sar pe noi. E adevărat, Mexicul ne-a arătat că trebuie să facem lucrurile mai bine. Eu nu am o problemă cânt se scrie că unul a jucat prost, că altul n-a alergat suficient, însă e ceva personal aici și nu cred că este corect”.

Discursul atacantului care joacă la VfB Stuttgart a fost susținut și de Hummels. Fundașul lui Bayern a spus că „nivelul de critică a devenit tot mai extrem pe măsură ce au trecut anii, lucru care e cert cauzat de social media”.

Publicat: 22 06. 2018, 11:57
Actualizat: 22 06. 2018, 11:58