JO 2016 | Record mondial, doborât la 10.000 de metri la Rio. Vechiul timp data de mai bine de două decenii

Almaz Ayana (24 de ani), atleta din Etiopia, care a concurat astăzi în proba de 10.000 de metri feminin, a stabilit un nou record mondial, cu timpul de 29:17.45.  Vechiul record a fost stabilit, în 1993, de atleta din China, Wang Junxia.

Chinezoaica Wang Junxia oprea timpul la 29:31.78, pentru un nou record mondial ce avea să fie doborât 23 de ani mai târziu de Ayana. Totodată, atleta din Etiopia a stabilit și un nou record olimpic, deținut în trecut de compatrioata sa Dibaba Tirunesh.

Dibaba a terminat cursa de astăzi cu medalia de bronz în jurul gâtului, iar la finalul cursei a împărtășit primele sale reacții: „Am luptat până la capăt”.

„Sunt onorată că am participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, dar am îmbătrânit. Umiditatea a fost foarte ridicată. Mi-ar fi plăcut să fiu mai competitivă, dar am dat tot ce e mai bun din mine și a fost tot ce am putut face”.

Articol scris de DAN MIREA

Publicat: 12 08. 2016, 18:59
Actualizat: 12 08. 2016, 19:00