Invincibil. A câștigat 24 de seturi și n-a cedat nici măcar unul. Ovidiu Ionescu, aur la Naționalele de tenis de masă fără să piardă vreun set pe parcursul competiției. În finală l-a învins pe Constantin Cioti

  • Naționalele de tenis de masă desfășurate în week-end, în Sala Romeo Iamandi din Buzău, au consemnat și un moment inedit. Campionul de la individual, Ovidiu Ionescu, a urcat pe prima treaptă a podiumului fără să piardă vreun set
  • În finală, elevul lui Mircea Dinu a trecut de experimentatul Constantin Cioti (32 de ani), jucător care evoluează în națională de la vârsta de 16 ani
  • Cel mai bine clasat român în topul mondial, bistrițeanul Adrian Crișan, nu a fost prezent la competiție din cauza unei accidentări. La feminin, Daniela Dodean, însărcinată, nu a luat startul la CN
  • Eliza Samara a câștigat trei titluri (individual, dublu cu Bernadette Szocs și dublu mixt cu Andrei Filimon

În fața unui public fin cunoscător al fenomenului tenis de masă și sub ochii atenți ai președintelul FRTM, Cristinel Romanescu, duminică a avut loc finala probei masculine a Naționalelor de tenis de masă. „Sunt foarte mândru pentru că în ultimul act se vor întâlni doi jucători de la CSM Buzău”, prefața duelul antrenorul celor doi combatanți, profesorul Mircea Dinu. Tinerețea lui Ovidiu Ionescu (25 de ani) și experiența lui Constantin Cioti (32 de ani), unul dintre cei mai talentați jucători români după Revoluție, au dat naștere unui spectacol total. Retururi înșelătoare, topspinuri greu de contracarat și puncte construite cu migală au dat tonul unei promovări perfecte făcute tenisului de masă. Cioti trecuse în penultimul act de un alt jucător valoros al României, Hunor Szocs, 4:2.

Finala a avut sare și piper. După două seturi echilibrate (11-5, 11-6) deși tabela nu o arată, Ionescu a început să găsească unghiuri imposibile în actul al treilea (11-8) și a închis meciul, scor 4-0, după ce a luat și setul al patrulea (11-5) în urma unui joc greu de contracarat. Victoria lui Ovidiu capătă o notă aparte întrucât în fața mini-galeriei compusă din tatăl, fratele său și câțiva prieteni, el nu a cedat niciun set pe parcursul turneului!

Tur 1 – liber

Tur 2 – 4:0 (-11, -11, -11, -11) cu Marius Rădoi (CSM Slatina)

Tur 3 – 4:0 (-4, -4, -4, -8) cu Mihai Mănescu (CSS Ilfov)

Optimi – 4:0 (-4, -8, -5, -6) cu George Coroian (Poltehnica Cluj Napoca)

Sferturi – 4:0 (-3, -8, -8, -4) cu Daniel Dan (CSM Bistrița)

Semifinale- 4:0 (-8, -8, -3, -6) cu Alin Spelus (CS Prstavu Câmpulung)

Finală – 4:0 (-5, -6, -8, -5) cu Constantin Cioti (CSM Buzău)

OVIDIU IONESCU

  • Data și locul nașterii: 28 iunie 1989 / Buzău
  • Înălțime / greutate: 1,83 m / 72 kg
  • Dreptaci
  • Club: TTC Hagen
  • Primul antrenor: Mircea Dinu
  • Actual antrenor: Cristian Tamaș
  • Joacă în naționala de seniori de la vârsta de 18 ani
  • Paletă: Stiga
  • Cel mai înalt loc ocupat în topul mondial: 117
Publicat: 09 03. 2015, 20:08
Actualizat: 09 03. 2015, 20:09