Icardi, pus la zid: „Nu are personalitate”. Legendele fotbalului italian îl susțin pe Spalletti: „Nu ne putem ruga de el să revină, doar Messi și Ronaldo fac diferența”

Telenovela „Mauro Icardi la Inter” continuă. Deși atacantul argentinian a început antrenamentele, acesta nu a fost inclus în lotul echipei pentru meciul pierdut în fața celor de la Lazio din etapa 29-a din Serie A, scor 0-1.

La conferința de presă de după partida cu formația lui Ștefan Radu, tehnicianul lui Inter, Luciano Spalletti, a vorbit despre decizia luată în privința lui Icardi:

Trebuie să stea pe bară. E umilitor față de fani și de colegi să îl convingi să joace și să îmbrace tricoul lui Inter. Plătește pentru comportament și este corect să joace alții. Cum ar trebui să fac convocările, să trimit 20 de mailuri avocaților jucătorilor să afle cine este reținut în lot?„.

În plus, antrenorul italian a precizat că Icardi nu este capital pentru echipa nerazzurra.

De cât timp nu mai jucase Inter în Ligă? Și l-am avut pe Icardi. Câte partide am pierdut mai rău ca asta cu el în teren? Messi și Ronaldo fac diferența, dar ca ei sunt puțini. Nu ne putem ruga de el să vină și să ne ajute. În primul rând, la un jucător contează disciplina. Eu trebuie să trimit în teren pe cine merită, este o condiție de continuitate și de credibilitate a antrenorului.

Dar voi, ziariștii, vorbiți despre el pentru că vă faceți filmul. Maurito trebuia să stea afară un joc, dar acum revine în grup„.

Spalletti este susținut și de nume mari din fotbalul internațional.

Spalletti este coerent în ceea ce spune și gândește. Nu știm dacă Icardi a clarificat situația în vestiar. Ce se întâmplă, un jucător nu are personalitate pentru a vorbi cu antrenorii și colegii? Are nevoie de un avocat?„, a spus fostul mijlocaș italian Andrea Pirlo, într-o intervenție la Sky Sports.

Și fostul jucător al lui Inter, în perioada 1979 – 1999, Giuseppe Bergomi (Beppe) îi oferă credibilitate 100% lui Spalletti:

Lucru anormal este negocierea cu avocatul. Spalletti a spus ca este o chestiune umilitoare și are dreptate. Nu este important numele de pe tricou, ci stema pe care o ai în față, îi dau dreptate lui Luciano 100%, Eu eram căpitan, chiar și fără banderolă rămâi important, de ce nu înțelegi?

Lași deoparte orgoliul, tricoul lui Inter este unul important„.

Mauro Icardi nu a mai jucat de aproximativ două luni pentu Inter, formație care ocupă locul trei în clasamentul din Serie A, cu 53 de puncte. Primul loc este coupat de Juventus cu 78 de puncte, iar pe doi este Napoli cu 63 de puncte.

 

Publicat: 01 04. 2019, 13:12
Actualizat: 01 04. 2019, 13:13